Fotbalist cunoscut împușcat mortal, în această noapte, la Amsterdam

Data actualizării: Data publicării:
Kelvin Maynard
Kelvin Maynard (dreapta) Foto: Guliver/ Getty Images

Fostul fotbalist al lui Burton Albion, olandezul Kelvin Maynard, a fost împuşcat mortal la 32 de ani, joi seara, în Amsterdam, Olanda. Din primele informaţii oferite de poliţie, doi bărbaţi pe o motocicletă sunt atacatorii.

O nouă veste îngrozitoare izbeşte fotbalul. Maynard, care juca acum pentru gruparea olandeză Alphense Boys, a fost ucis pe stradă în zona Langbroekdreef din Amsterdam, conform De Telegraaf. Imediat cum focurile de armă au început, Maynard a încercat să scape de atacatorii săi şi să se refugieze într-o clădire, dar maşina pe care o conducea a intrat frontal în acea clădire. Decesul a fost anunţat de poliţia din Amsterdam: “Putem confirma că victima atacului tragic care a avut loc în Langbroekdreef, joi seara, este bărbatul în vârstă de 32 de ani pe nume Kelvin Maynard. O anchetă a fost deschisă în privinţa crimei”.

Vârful carierei fotbalistului care avea 32 de ani a avut loc la Burton Albion, atunci când a promovat cu echipa în Championship. A mai jucat la: Volendam, Olhanense, Kecskeméti LC, Emmen, Antwerp, Spakenburg, Quick Boys şi Alphense Boys.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri