Victorie importantă pentru Farul în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Sheriff Tiraspol. Hagi: Ei au avut noroc, nu noi

Data actualizării: Data publicării:
hagi si jucatori de la farul
Victorie importantă pentru Farul în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Foto: Profimedia

Farul Constanţa a obţinut o victorie importantă, 1-0 (0-0) cu Sheriff Tiraspol, miercuri seara, la Ovidiu, în manşa întâi din primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

Farul a început tare şi Mazilu a scăpat cu portarul Koval, în minutul 2, dar goalkeeperul moldovenilor a scos în corner şutul atacantului român. Oaspeţii au replicat prin Garananga, în minutul 11, pentru ca în minutul 12 Mazilu să se afle din nou faţă în faţă cu portarul Koval, iar acesta să rezolve faza.

Scorul a fost deschis în minutul 56, de către David Kiki, care a primit de la Alibec şi l-a învins pe portarul Koval. Mbekeli a trecut pe lângă egalare în minutul 67, apoi a venit rândul lui Garananga să îl pună la încercare pe Aioani, care a intervenit fantastic în minutul 73. Farul a reuşit să-şi conserve avantajul până la final şi s-a impus cu 1-0.

Returul se dispută marţi, 18 iulie, la Tiraspol, informează News.ro.

Gheorghe Hagi: Ei au avut noroc, nu noi! Trebuia să fie 3-0 pentru noi! 

Gheorghe Hagi, managerul echipei Farul Constanţa, a fost mulţumit de victoria reuşită de elevii săi. Hagi intenţionează să joace la Sibiu, în campionat, cu o altă echipă, iar titularii de azi să fie odihniţi.

„Am mizat pe omogenitatea echipei şi uşor prindem ritmul, intensitatea jocului şi începem să arătăm mai bine. Meci de meci încercăm să punem mecanismul în mişcare.

Ştiam despre adversari că folosesc mai multe sisteme de joc, nu e o surpriză. I-am analizat, astfel că nu mai conta decât jocul echipei, colectiv.

Ei au avut noroc, nu noi! Trebuia să fie 2-0 în minutul 10. Ei au avut o singură ocazie clară, atunci când a şi căzut un jucător în careu, lovit undeva unde nu pot să spun, în rest trebuia să fie 3-0 pentru noi.

Pentru meciul următor, din campionat, cei care au jucat azi rămân la Constanţa, mergem cu ceilalţi la Hermannstadt. Încercăm să câştigăm, avem un lot cu mulţi jucători, peste 30. Facem o echipă care să se poată bate de la egal la egal cu o echipă bună a campionatului nostru”, a declarat Gheorghe Hagi.

Denis Alibec: Se putea mai bine! Puteam să avem 2-0 în minutul 10

Denis Alibec crede că formaţia sa putea să obţină un rezultat mai bun în meciul cu Sheriff Tiraspol.

„Se putea mai bine, am avut mai multe ocazii. Important e că nu am luat gol şi mergem acolo să ne batem cu ei şi să mergem mai departe. Sperăm să facem şi acolo un meci destul de bun.

Eu zic că ei au fost norocoşi pentru că putea să fie 2-0 în minutul 10. Si ei au o echipă bună, cu calitate, cu experienţă în cupele europene. În meciurile astea important nu e să marchez, ci să câştige echipa.

Ştiam că vor juca cu cinci fundaşi. A fost un meci dur, aşa sunt meciurile din Liga Campionilor. Toată lumea vrea să treacă mai departe. Acolo cu siguranţă vor veni peste noi, acum ne cunosc jocul, dar noi trebuie să rămânem calmi şi să ne facem jocul. Pentru asta am rămas aici, să mergem în Europa şi să facem istorie la Constanţa”, a spus Denis Albec la finalul victoriei cu Şerif Tiraspol.

Farul - Sheriff Tiraspol 1-0 (0-0)

FARUL: Aioani - Kiki, M. Popescu, K. Boli, Borza (Sali 70) - Artean, Nedelcu, T. Băluţă (Diogo Queiros 58) – Mazilu (D. Sîrbu 70), Rivaldinho (Borgnino 58), Alibec (Marins 84).
Antrenor: Gheorghe Hagi.

SHERIFF TIRASPOL: Koval - Zohouri, Tovar, Garananga, Bueno, Apostolakis (Djibo 89) – Talal (Badolo 64), Kyabou(Ademo 64), Joao Paulo Fernandes - Luvannor, Mbekeli (Paiva 72).
Antrenor: Roberto Bordin.

Cartonaşe galbene: Kiki 10, Mazilu 33, T. Băluţă 53 / Kyabou 49, Talal 52, Bueno 56

Arbitri: Sander Van Der Eijk – Joost van Zuilen, Dyon Fikkert – Marc Nagtegaal (toţi din Ţările de Jos)

Arbitri VAR: Rob Dieperink – Erwin Blank (ambii din Ţările de Jos)

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”