Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, vrea să fie judecat pentru faptele sale

Data publicării:
Infantino

 

"Ținând cont de evenimentele care s-au produs anul trecut, eu înțeleg scepticismul marelui public la adresa FIFA. Dar astăzi, eu cred că noi ar trebui să fim judecați pentru faptele noastre și nu pe baza concluziilor pripite sau a unor speculații", a declarat Gianni Infantino.

Gianni Infantino a dorit astfel să răspundă criticilor formulate de Domenico Scala, fost președinte al Comisiei de etică a FIFA, care a protestat împotriva unui amendament votat vineri. Prin acest amendament, guvernul FIFA are puterea să numească sau să demită președinții de comisii de etică sau de audit.

Congresul a "adoptat o măsură care permite noului Consiliu al FIFA să numească cu titlu provizoriu membrii comisiilor de guvernanță și audit și de conformitate", a explicat Infantino.

Congresul autorizează, de asemenea, "excluderea imediată a membrilor care ar abuza de puterea lor sau ar face obiectul unei anchete. O astfel de acțiune nu s-ar putea produce decât în circumstanțe excepționale și, desigur, în respectul principiilor legale", a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri