Mesajul lui Edi Iordănescu înaintea meciului cu Belgia

Data publicării:
edi iordanescu dupa un meci
Edi Iordănescu, selecționerul României. Foto: Profimedia

Selecţionerul echipei naționale de fotbal, Edward Iordănescu, a transmis un mesaj înaintea meciului cu Belgia de la EURO 2024, în care îndeamnă la echilibru. Naţionala de fotbal României trebuie să arate mai mult decât în meciul de debut, cu Ucraina, spune Iordănescu.

„De acum avem nevoie de echilibru. Am avut nevoie de mult mai mult decât am arătat în preliminarii ca să învingem Ucraina. Şi am reuşit asta. Acum, avem nevoie de mult mai mult decât am arătat cu Ucraina pentru a lupta în meciul cu Belgia şi a obţine ceea ce ne dorim. Aşadar, e nevoie de calm şi echilibru. Trebuie să fim ponderaţi, ca să putem rămâne conectaţi şi inteligenţi, cu o luciditate realistă care să ne protejeze resursele de orice fel înaintea acestui al doilea meci din grupă”, a transmis Edi Iordănescu într-un mesaj publicat de FRF.

Tehnicianul vrea să ferească naţionala României de „extreme” după euforia câştigării partidei cu Ucraina, cu scorul de 3-0.

„Fac acest apel şi pentru că venim după un adevărat carusel de emoţii în receptare trăit doar la extreme. De la starea dinaintea preliminariilor, la euforia calificării din postura de echipă neînvinsă şi câştigătoare de grupă. Apoi, la reacţiile diametral opuse de după amicalele dinaintea turneului final. Acum, după 3-0 cu Ucraina, riscăm să ne fixăm în altă extremă. Şi nu cred că drumul cel bun e unul al extremelor. Niciodată şi nicăieri! Tot ce am obţinut împreună până acum s-a făcut plecând de la realism. Am fost realişti cu limitele noastre, ni le-am asumat curajos ca să ni le putem depăşi. Şi am făcut-o! O dată în calificări, încă o dată cu Ucraina. E un apel personal: acum, trebuie să fim iarăşi realişti. Ca să le depăşim din nou, în faţa unui adversar extrem de valoros şi rănit după 0-1 cu Slovacia. Şi am convingerea că le vom depăşi iar! Prin echilibru, prin disciplina muncii şi sacrificiul care ne caracterizează, prin spiritul de luptă neîncetată pentru fiecare bucată de teren, din prima secundă şi până la capăt! Echilibraţi, uniţi şi cu tot sufletul pe teren, până la capăt!”, a mai transmis selecţionerul.

Totodată, Iordănescu a mulţumit suporterilor români pentru sprijinul oferit la partida cu Ucraina: „Vreau să vă mulţumesc, dragi suporteri români, pentru sprijinul incredibil pe care l-aţi oferit echipei naţionale şi prin care am obţinut o victorie extraordinară în meciul de debut la EURO 2024. Cuvintele chiar sunt prea puţine acum ca să îmi exprim întreaga recunoştinţă. Din tribune, de acasă şi din fiecare colţ al lumii, am simţit cum prin afecţiunea voastră devenim toţi o singură inimă luptătoare, din prima secundă şi până la capăt!”.

România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln) şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...