Clubul Sportiv al Armatei a organizat un eveniment fastuos prin care a celebrat câştigarea Cupei Campionilor Europeni de Steaua, cu 30 de ani în urmă. Eroii de la Sevilla au primit replici ale celui mai valoros trofeu din istoria fotbalului românesc, cucerit pe 7 mai în faţa Barcelonei după 0-0 şi 2-0 la lovituri de departajare.
După 30 de ani vă mai simțiți eroi? a fost întrebat Marius Lăcătuș. „Cred că e mult spus eroi, am făcut exact ceea ce trebuia la momentul respectiv”, a răspuns fostul mijlocaș al Stelei.
„Când mă gândesc, îmi tremură picioarele și acum cum îmi tremurau atunci, când am ieșit pe teren să vedem terenul”, mărturisește și Miodrag Belodedici.
„Noi tot sărbătorim, ce să facem dacă nu s-a mai întâmplat să câștige nimeni de atunci? Pentru fotbalul românesc, pentru fanii Stelei, e o zi națională”, spune Gabi Balint.
De la festivitate nu putea lipsi cel supranumit „eroul de la Sevilla”, Helmuth Duckadam, în prezent președinte de imagine la FCSB. El a declarat că în ciuda disensiunilor de moment dintre club și selecționerul naționalei, are o relație bună cu Anghel Iordănescu, cel care în 1986 era secund și jucător la Steaua. „Am dat mâna și ne-am și pupat. Eu cu dl. Iordănescu am o relație foarte bună”, a spus Helmuth Duckadam.
Helmuth Duckadam va organiza şi la Cheile Grădiştei o acţiune la care vor participa fostele glorii steliste. Succesul istoric de la Sevilla va fi celebrat şi pe 9 mai, la Sala Polivalentă, unde va avea loc acțiunea „Uniţi pentru Mihai Neşu”.