Golgeterul Szekely a bifat al 8-a reușită în acest sezon. Pandurii au egalat în prelungirile primei reprize, cu un şut de la 25 de metri al lui Momcilovici.
Timişoara a revenit în avantaj după pauză. Bărbuţ a marcat al doilea gol al său din acest sezon, după o acţiune superbă a lui Belu.
Eric a replicat la faza următoare, iar DiStefano a închis tabela la 3-2 pe final.
„O victorie norocoasă, pentru că am fost conduși de două ori. E important că am revenit, pentru că echipa arată că are și un pic de maturitate și încredere în ea, însă azi am jucat slab”, spune antrenorul Pandurii Tg. Jiu, Cristi Pustai. 2.32.47
„Cred că ne-a lipsit puțin experiența primei ligi, am condus de două ori și nu am reușit să menținem aceste avantaje”, spune, la rândul său, Szabolcs Szekely de la ACS Poli Timișoara.
A fost a 7-a victorie pentru Pandurii în acest sezon, care a urcat pe locul 3, la egalitate cu Astra.