Germania, meci greu cu Ungaria. Emoții mari pentru nemți, care au fost la 10 minute de eliminarea de la EURO 2020

Data actualizării: Data publicării:
Jucători germani și ungari în meciul de la EURO 2020.
Germania a reușit să evite o rușine istorică la EURO 2020. Foto: Profimedia

Germania a remizat cu Ungaria miercuri seara, scor 2-2 (1-2), un meci cu multe răsturnări de scor și scenarii pentru accederea în optimile turneului european. La finalul celor 90 de minute Germania a reușit să evite un parcurs rușinos la EURO 2020 și s-a calificat mai departe, de pe locul secund al grupei F. Meciul s-a disputat pe Fussball Arena din Munchen.

Ungaria a condus cu 1-0 şi 2-1, după golurile lui Adam Szalai (minutul 11) şi Andras Schaefer (68). Germania a înscris prin Kai Havertz (66) şi Leon Goretzka (84).

Germania a încheiat pe locul 2, cu 4 puncte, câte a avut şi Portugalia, ocupanta locului 3, echipă care a fost învinsă de Mannschaft în meciul direct (4-2). Franţa, cu 5 puncte, a câştigat grupa, considerată cea mai puternică de la această competiţie, iar Ungaria, cu 2 puncte, s-a clasat pe ultimul loc.

În optimi de finală, Germania va întâlni Anglia pe 29 iunie, pe stadionul londonez Wembley.

La Munchen, Ungaria a părut mult timp capabilă să reuşească una din cele mai mari surprize din istoria competiţiei în faţa unei echipe care a fost de nerecunoscut, departe de evoluţiile bune din primele meciuri de la acest turneu.

Citiți și:
Tabloul complet al optimilor de finală ale EURO 2020. Campioana mondială vine pe Arena Națională

Germanul Kimmich a ratat prima ocazie în minutul 4.

Ungaria a deschis scorul în minutul 11 împotriva cursului jocului, pe contraatac, prin Adam Szalai, cu o lovitură de cap, după o centrare de pe dreapta a lui Roland Sallai.

Germania, care ar fi fost eliminată în cazul unui eşec, a presat în căutarea egalării, însă a fost greoaie, lipsită de inspiraţie şi uneori de şansă, iar mulţi jucători au prins o zi slabă. Havertz a trimis periculos în faţa porţii (min. 17), apoi gazdele au ratat două ocazii într-un singur minut, 21, prin Hummels (bară) şi Ginter.

Ungaria s-a apărat foarte bine, supraaglomerat, şi aproape că nu a mai fost în pericol până în ultimul minut al primei reprize, când Havertz a avut o execuţie neinspirată.

Prima situaţie notabilă din actul secund a fost un şut destul de slab al aceluiaşi Havertz (52), apoi Ungaria a avut şansa golului la lovitura liberă a lui Sallai (62).

Germania a egalat cu şansă în min. 66, prin Havertz, după o greşeală a portarului Gulacsi.

Aproape imediat după reluarea jocului, Ungaria a trecut din nou în avantaj, Andras Schaefer profitând de o bâlbâială în apărarea Germaniei. Szalai, autorul primului gol, a pasat decisiv la această fază.

Kroos a ratat o mare ocazie prin Kroos, după o combinaţie cu Gosens (81).

Selecţionerul Joachim Loew a făcut schimbări cu caracter ofensiv, iar Goretzka a egalat în min. 84, la o fază de atac prelungită.

În al patrulea minut de prelungire, Sane a tratat foarte prost o fază care putea aduce victoria echipei sale şi câştigarea grupei.

Germania a fost condusă cu 1-0 şi în precedentele meciuri de la acest turneu (0-1 cu Franţa şi 4-2 cu Portugalia).

Ungaria a jucat la Budapesta primele sale partide de la EURO 2020, cu Portugalia (0-3) şi Franţa (1-1).

Ultimul Campionat European la care Germania a fost eliminată după faza grupelor a fost cel din 2004.

Mannschaft nu a trecut de faza grupelor la Cupa Mondială 2018.

Observator UEFA pentru arbitri a fost grecul Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.

Germania şi Ungaria nu au mai fost adversare la un turneu final de la finala Cupei Mondiale 1954, câştigată de Mannschaft cu 3-2.

Ungaria nu s-a bazat la acest turneu pe cel mai talentat jucător al său, Dominik Szoboszlai, accidentat.

La EURO 2016, Germania a fost eliminată de Franţa în semifinale, iar Ungaria a fost învinsă de Belgia în optimi.

Pentru Joachim Loew, EURO 2020 este ultimul turneu final ca selecţioner al Germaniei.

Germania este una din adversarele României în preliminariile CM 2022.

Germania - Ungaria 2-2 (0-1)

Au marcat: Kai Havertz (66), Leon Goretzka (84), respectiv Adam Szalai (11), Andras Schaefer (68)
Munchen, Fussball Arena, EURO 2020 - Grupa F

Au evoluat echipele:

GERMANIA: 1. Manuel Neuer (căpitan) - 4. Matthias Ginter (9. Kevin Volland, 82), 5. Mats Hummels, 2. Antonio Rudiger - 6. Joshua Kimmich, 21. Ilkay Gundogan (18. Leon Goretzka, 58), 8. Toni Kroos, 20. Robin Gosens (14. Jamal Musiala, 82) - 7. Kai Havertz (11. Timo Werner, 67), 19. Leroy Sane - 10. Serge Gnabry (25. Thomas Muller, 68).
Selecţioner: Joachim Loew.
Rezerve neutilizate: 12. Bernd Leno, 22. Kevin Trapp - 3. Marcel Halstenberg, 11. Timo Werner, 14. Jamal Musiala, 15. Niklas Suele, 17. Florian Neuhaus, 23. Emre Can, 24. Robin Koch.

UNGARIA : 1. Peter Gulacsi - 7. Loic Nego, 21. Endre Botka, 6. Willi Orban, 4. Attila Szalai, 5. Attila Fiola (23. Nemanja Nikolic, 88) - 15. Laszlo Kleinheisler (14. Gergo Lovrencsics, 88), 8. Adam Nagy, 13. Andras Schaefer - 9. Adam Szalai (căpitan; 19. Kevin Varga, 82), 20. Roland Sallai (24. Szabolcs Schoen).
Selecţioner: Marco Rossi.
Rezerve neutilizate: 12. Denes Dibusz, 22. Adam Bogdan - 2. Adam Lang, 3. Akos Kecskes, 11. Filip Holender, 17. Roland Varga, 18. David Siger, 26. Bendeguz Bolla.

Cartonaşe galbene: Botka (28), Gundogan (29), Sane (61), Szalai (64), Fiola (66)

Franţa a câştigat Grupa F şi vine la Bucureşti

Campioana mondială Franţa va veni la Bucureşti în optimile de finală ale turneului final EURO 2020 la fotbal, deoarece a câştigat Grupa F, după ce a terminat la egalitate cu campioana europeană Portugalia, 2-2 (1-1), miercuri seara, pe Puskas Arena din Budapesta.

La capătul unui meci spectaculos, cele două echipe au terminat nedecis, în urma dublelor reuşit de Cristiano Ronaldo (31 - penalty, 60 - penalty), pentru lusitani, respectiv Karim Benzema (45+2 - penalty, 46).

Franţa va juca în optimi cu Elveţia, pe Arena Naţională.

Meciul de la Budapesta a fost şi o reeditare a finalei de acum cinci ani, în care Portugalia s-a impus cu 1-0, după prelungiri.

Partida s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, dacă nu neapărat prin nivelul de joc, măcar prin recordurile lui Ronaldo şi dramatism. Portughezul a ajuns la 21 de goluri marcat la EURO şi Cupa Mondială, un alt record. El are, de asemenea, 48 de goluri marcate în ultimele 45 de partide jucate de el la naţionala Portugaliei.

Franţa e neînvinsă în ultimele sale 19 partide oficiale (14 victorii, 5 egaluri), ultimul eşec fiind cel suferit în faţa Turciei (0-2), în iunie 2019.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”