CM 2014. Olanda - Mexic 2-1. Sneijder și Huntelaar au întors meciul pe final și au calificat echipa în sferturi

Data publicării:
283179 283179 bucurie Olanda

Echipa lui Miguel Herrera a prins curaj după primele minute, mai ales că Louis Van Gaal a fost forțat să facă o schimbare după nici un sfert de oră, mijlocașul De Jong ieșind de pe teren accidentat.

Ambele echipe au cerut penalty în prima repriză, dar centralul portughez Pedro Proenca a lăsat de fiecare dată jocul să continue, iar la cabine s-a intrat cu un rezultat de egalitate.

Giovani dos Santos a deschis scorul pentru Mexic în minutul 48, însă n-a mai știut să gestioneze la fel de bine meciul, după ce a intrat în avantaj pe tabelă.

Olandezii au marcat pe finalul partidei, prin Sneijder în minutul 88, respectiv Huntelaar, în minutul 94, din penalty.

La acest meci a avut loc prima pauza de hidratare oficială, în minutul 30, iar a doua pauză în minutul 75.

În sferturile de finală, Olanda va întâlni învingătoarea din meciul dintre Costa Rica şi Grecia, care se vor întâlni de la ora 23:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri