Au spart gheaţa: Remiză spectaculoasă între U Cluj şi Ceahlăul Piatra Neamţ

Data publicării:
ceahlaul u cluj

Învinsă de Petrolul şi Oţelul în primele două etape ale Ligii I, U Cluj a arătat mult mai bine în meciul cu Ceahlăul.

Şepcile roşii au avut prima şansă de gol prin Tacaci, care a fost blocat însă de portarul advers. Ceahlăul a avut apoi o perioadă mai bună de joc şi a deschis scorul prin Golubovici.

Gheorghiu şi-a lăsat însă echipa în inferioritate: a luat al doilea galben pentru un atac întârziat.

U Cluj a egalat până la pauză: Târnăcop a reuşit unul dintre cele mai frumoase goluri ale startului de sezon.

În repriza secundă, ambele echipe au trecut pe lângă golul victoriei. Stana şi Chitoşca puteau marca pentru Ceahlăul, în timp ce Bucşă a irosit cea mai mare şansă a şepcilor roşii: a tras la o palmă de poartă în ultimul minut de joc. Partida s-a încheiat la egalitate: 1-1.

De când sunt eu aici cred că am jucat cel mai bun meci. Şi dacă aveam mai mult noroc puteam obţine şi mai mult”, a spus Ionel Ganea la final. „Pot să spun că echipa este în creştere şi arată tot mai bine meci de meci”, a adăugat el.

Un punct în deplasare e un punct! Am rămas în zece din minutul 40, dar echipa a demonstrat caracter”, a declarat şi Vasile Miriuţă.

În etapa viitoare, U Cluj joacă în deplasare cu Astra Giurgiu, iar Ceahlaul primeşte vizita Pandurilor.

Meciul Ceahlăul Piatra Neamţ - U Cluj pe DigiSport.ro

 




Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri