Fostul fotbalist Pele a fost spitalizat după ce s-a prăbușit, înainte de un eveniment

Data publicării:
pele

Fostul fotbalist Pele, în vârstă de 77 de ani, a fost spitalizat în Brazilia după ce s-a prăbuşit din cauza epuizării, informează Sky Sports, citat de News.ro.

Brazilianul şi-a anulat o deplasare la Londra, unde urma să participe, duminică, la un eveniment organizat în onoarea sa de Asociaţia Jurnaliştilor Sportivi (FWA).

“Joi dimineaţă, Pele s-a prăbuşit şi a fost dus la spital în Brazilia, unde a făcut mai multe teste care par să indice o epuizare severă. I se administrează fluide şi medicii îi monitorizează starea. Din fericire nu pare să fie ceva grav”, a anunţat FWA.

Paul McCarthy, reprezentant al FWA, Pele a insistat ca evenimentul de duminică să nu fie anulat. “Mulţi dintre prieteni lui Pele vor fi alături de noi duminică. Echipa lui Pele ne-a cerut să filmăm evenimentul şi să trimitem o copie în Brazilia”, a precizat McCarthy.

FWA speră ca Pele să poată fi prezent la un eveniment din luna mai al asociaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...