Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost desemnată Personalitatea sportivă a anului 2021, în cadrul tradiţionalei anchete realizată de BBC, după remarcabilul său triumf de la US Open.
Răducanu, al cărei tată este român, a uimit lumea sportului în luna septembrie, când a devenit, la doar 18 ani, prima jucătoare venită din calificări care câştigă un turneu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe canadianca Leylah Fernandez în finala de la Flushing Meadows.
Ea este, de asemenea, prima jucătoare de tenis din Marea Britanie care a cucerit un trofeu major după Virgina Wade, campioană la Wimbledon în 1977, scrie Reuters, potrivit Agerpres.
Emma Răducanu i-a devansat în ancheta BBC pe săritorul în apă Tom Daley, clasat pe locul secund, şi pe înotătorul Adam Peaty, care a ocupat poziţia a treia, dar şi pe boxerul Tyson Fury, fotbalistul Raheem Sterling şi ciclista paralimpică Sarah Storey.
„Este o mare onoare doar să mă număr printre aceşti nominalizaţi, iar faptul că am câştigat este destul de uimitor", a declarat Răducanu, care a ajuns anul acesta până în optimi la Wimbledon, la debutul său în Marele Şlem.
„Energia din acest an, când am jucat la Wimbledon în faţa publicului de acasă, a fost ceva ce nu am mai simţit până acum. Sunt fericită şi pentru tenisul britanic, pentru că am reuşit să obţinem acest premiu din nou", a adăugat Emma Răducanu.
Scoţianul Andy Murray a fost ultimul jucător de tenis care a câştigat acest premiu, în anul 2016, după ce a mai revendicat trofeul BBC în 2013 şi 2015.
Editor : I.C