Italia și-a asigurat locul în finala Campionatului European de Fotbal EURO 2020 după ce a învins naționala Spaniei, după prelungiri și lovituri de departajare. Italienii au ieșit în număr mare pe străzi pentru a celebra victoria, iar piețele celebre din Roma și Milano s-au umplut până la refuz de suporteri.
Selecţionata Italiei, care a cucerit singurul său titlu european în 1968, pe teren propriu, s-a calificat în finala EURO 2020 după ce a învins reprezentativa Spaniei cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, marţi seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în prima semifinală, în care scorul a fost egal după 120 de minute, 1-1 (0-0, 1-1).
Selecţionerul Italiei, Roberto Mancini, s-a declarat și el fericit de calificarea echipei sale în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2020, după victoria la loviturile de departajare reuşită în faţa Spaniei, o performanţă în care "puţini oameni au crezut" înaintea startului competiţiei.
"Suntem încântaţi că am produs această bucurie minunată poporului italian. Mai rămâne un meci de jucat, în care va trebui să facem acelaşi lucru. Ştiam că va fi un joc foarte dur, deoarece Spania este cea mai bună din lume în ceea ce priveşte posesia, ne-au făcut probleme, a trebuit să rezistăm când a fost nevoie. A fost un meci foarte deschis, au existat probleme pentru noi, pentru că nu am avut prea multă posesie. Dar am vrut să ne calificăm în finală şi am încercat până la capăt. Loviturile de departajare seamănă cu o loterie, jos pălăria pentru Spania", a declarat selecţionerul Italiei la finalul meciului.
"A fost un meci excelent, cu ocazii de ambele părţi şi vreau să-mi felicit jucătorii pentru că au ajuns în finală şi bravo şi Spaniei, deoarece este o echipă foarte mare", a adăugat el.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Întrebat care sunt secretele renaşterii Squadrei Azzurra după dezamăgirea necalificării la Cupa Mondială din 2018, Mancini a răspuns: "În ultimii trei ani, jucătorii au câştigat credit. Puţini oameni au crezut, dar suntem în finală. Toată lumea vrea să câştige un EURO sau o Cupă Mondială. Oportunităţi există, uneori mai puţine decât alte dăţi. Jucătorii au vrut să joace un fotbal diferit, mai frumos pentru spectatori şi până acum au reuşit exact asta".