Video&Foto Cine este Zion Clark, luptătorul născut fără picioare și deținătorul a două noi recorduri mondiale?

Data actualizării: Data publicării:
zion clark cu diploma guiness book
Zion Clark are 25 de ani, s-a născut fără picioare și este un sportiv ajuns în Cartea Recordurilor Foto: captură video YouTube

Americanul Zion Clark, în vârstă de 25 de ani, este un sportiv de excepție. Afectat de sindromul de regresie caudală, el nu are picioare. În schimb, are probabil cele mai puternice brațe din lume și tocmai a doborât două recorduri mondiale, înscrise ca atare în prestigioasa Carte Guinness a Recordurilor.

Născut fără picioare, Zion Clark a devenit un sportiv excepțional Foto: Profimedia Images
Născut fără picioare, Zion Clark a devenit un sportiv excepțional Foto: Profimedia Images

Zion Clark s-a născut fără picioare din cauza unui defect genetic. Suferă de sindromul de regresie caudală, o boală congenitală rară care afectează partea inferioară a corpului, membrele și fesele. Acest sindrom se mai numește și „secvență de regresie caudală”, „agenezie sacrală” sau „disgenezie caudală”. L-a făcut din cauza abuzului de droguri al mamei sale în timpul sarcinii. Este o dizabilitate care nu l-a împiedicat pe acest sportiv excepțional să doboare două recorduri mondiale, înscrise în prestigioasa Carte a Recordurilor la 13 octombrie 2022, la Los Angeles.

În primul rând, a doborât recordul pentru cea mai înaltă săritură efectuată cu mâinile. Făcând un salt cu ajutorul mâinilor, Zion a reușit să sară 83 de centimetri în înălțime, aterizând pe o ladă. Această înălțime este cam cât măsoară un copil de 2 ani. Apoi, Zion a reușit să facă cel mai mare număr de flotări (248!) în numai trei minute. Iată aceste momente:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Povestea vieții lui Zion Clark

Născut în 1997 în Columbus, Ohio, în Statele Unite, Zion Clark a avut o viață grea și a suferit multe umilințe înainte de a ajunge pe prima pagină a publicațiilor pentru performanțele sale sportive extraordinare. A fost diagnosticat cu o boala respectivă la naștere. Mama sa nu a putut să aibă grijă de el, așa că băiatul a fost dat în plasament în nouă case diferite până la vârsta de 17 ani.

„Am crescut în plasament în primii 17 ani din viața mea, iar în acel sistem există foarte multă durere și multe abuzuri”, povestește el. „Am avut o viață foarte grea și aproape am ajuns un copil al străzii”, spune el. A fost hărțuit, înfometat și agresat fizic în familiile și în școlile pe unde a fost. „Multe dintre aceste familii erau acolo doar pentru a încasa un cec”, a povestit Clark într-un interviu pentru Insider.

În cele din urmă, când avea 17 ani, a fost adoptat de Kimberlli Clark Hawkin, o femeie care mai adoptase și alți copii. S-a simțit în sfârșit sprijinit și iubit și a început să i se schimbe viața. Și-a găsit un echilibru în sport și muzică. A învățat să cânte la tobe.

A început să facă lupte libere când era în școala primară. A fost nevoit, ca să se apere. Unii băieți îl loveau în somn. Abia în liceu s-a dedicat mai serios luptelor libere. Apoi a continuat să concureze și să câștige sub îndrumarea antrenorului său. În ultimul an de liceu, a primit o bursă de studii datorită abilităților sale de luptător, un sport care l-a învățat „răbdarea și perseverența”, a explicat el în 2018, când a intrat la Kent State University (Ohio).

Tot în 2018, povestea și aptitudinile sportive extraordinare ale lui Zion Clark au fost remarcate de regizorul american Floyd Russ, care l-a rugat să facă un documentar despre cariera sa, iar sportivul a acceptat. Filmul a fost apoi nominalizat pentru Marele Premiu al Juriului la categoria „scurtmetraj” la prestigiosul festival american de film independent Sundance. Documentarul, intitulat „Zion”, este disponibil pe platforma Netflix.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În 2019, Zion a câștigat două premii Emmy, echivalentul premiilor Oscar în materie de televiziune, la categoria „documentar sportiv”.

Pe lângă sport, Zion Clark se bucură și de faptul că știe să cânte la tobe. „M-am regăsit pe mine însumi prin pasiunea mea pentru wrestling și muzică, ceea ce mi-a dat imboldul de a continua să trăiesc”, a scris Zion Clark pe  LinkedIn. „Așa am văzut cum viața mea s-a schimbat de la supraviețuire la prosperitate, crezând în mine și găsindu-mi propriul mod de a face lucrurile”, spune tânărul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La 15 februarie 2021, cel care acum este urmărit de peste un milion de persoane pe Instagram și care a devenit speaker motivațional, revine în actualitate devenind cel mai rapid om din lume care a alergat în mâini. A parcurs 20 metri mergând în mâini în numai 4 secunde și 78 de sutimi. 

Următorul său obiectiv? Să devină primul sportiv olimpic și paralimpic care să paricipe la aceeași Olimpiadă: Paris 2024.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”