La partida de debut, pe stadionul olimpic, România a primit primele trei puncte de la vicecampioana mondială după opt minute. În minutul 18, rugbiştii români au pătruns în terenul de ţintă, dar arbitrajul video nu i-a acordat eseu lui Florin Vlaicu. Oficialii au considerat că românul nu a culcat mingea în zona francezilor. Vlaicu s-a revanşat un minut mai târziu şi a adus primele puncte pentru România la Cupa Mondială. Tot el a ratat şansa să-i aducă pe stejari în avantaj şase minute mai târziu, când a ratat a doua lovitură de pedeapsă primită. Echilibrul primei reprize s-a rupt din minutul 30. Paulică Ion a primit cartonaşul galben, România a evoluat zece minute în inferioritate numerică, timp în care Franţa a reuşit două eseuri. Scorul la pauză a fost 17-6 pentru vicecampioana mondială, după a doua transformare a lui Vlaicu.
În repriza secundă, Franţa a mai legat două eseuri într-un interval de trei minute şi a obţinut şi punctul bonus ofensiv. Al doilea eseu, cel al lui Guitoune, a fost unul controversat, după ce francezul a jucat balonul de jos. Cu mai puţin de zece minute rămase, Valentin Ursache a reuşit primul eseu pentru naţionala lui Lynn Howells la turneul final. Vlaicu a ratat transformarea pentru cele două puncte suplimentare. Partida s-a încheiat cu încă un eseu al francezilor, care s-au impus cu 38-11.
Lynn Howells, antrenor România: Sunt foarte mândru. Dacă dăm la o parte faptul că am pierdut un jucător şi am primit 14 puncte în acea perioadă, cred că am evoluat foarte bine. Am fost mulţumit. Atitudinea şi dăruirea au fost bune.
România joacă a doua partidă a grupei, cu Irlanda, în direct pe Digi Sport 2, duminică, de la 18:45.