La 30 de ani şi o zi distanţă de când Steaua a câştigat Liga Campionilor la fotbal, o nouă echipă românească a luat un trofeu european şi tot în urma loviturilor de departajare. Mayssa Pessoa a fost în rolul lui Helmuth Duckadam şi i-a asigurat CSM-ului victoria în finala de la Budapesta.
Campioanele Europei la handbal şi-au ales un model tot din fotbal pentru a se motiva înaintea Final Four-ului.
Oana Manea: „Vreau să amintesc cuvintele Cristinei Vărzaru care a zis că noi suntem Danemarca din 92, care au venit de pe plajă și au câștiga Cupa. De când a venit aici asta a zis: băi, noi suntem Danemarca din 92!”
„Eu cred că le-am demonstrat și la Vardar, și la Gyor că suntem mai bune și am intrat cu un spirit de luptători”, a mai spus pivotul Oana Manea.
Cu 108 goluri, dintre care 15 în finala cu Gyor, Isabelle Gullden a fost „fata de aur” - cea mai bună marcatoare din Liga Campionilor.
„Eu visez la asta de când eram foarte, foarte mică, mi-am dorit să câştig Liga Campionilor, iar acum nu-mi doresc decât să o câştig iar”, a mărturisit ea. „CSM Bucureşti a fost "gulden" (n.r. o echipă de aur). Am fost cu adevărat extraordinare, e ceva nemaipomenit. Nu am cuvinte să descriu. După ce Mayssa a apărat ultima lovitură şi Mica a înscris, nu pot sa vă spun ce sentimente am trăit”, a povestit suedeza.
Jelena Grubisici a fost declarată MVP-ul Final Four-ului de la Budapesta. Portarul CSM-ului a făcut minuni mai ales în semifinala cu Vardar.
Jelena Grubisic, CSM Bucureşti: „Nimeni nu se aştepta ca noi să ajungem până aici şi să ridicăm acest trofeu, dar cred că ne-am descurcat foarte bine în Final Four şi meritam să câştigăm”.
CSM-ul a avut şi un grup numeros de susţinători în finala de la Budapesta. Aproximativ 600 de oameni le-au făcut galerie fetelor lui Kim Rasmussen.
La rândul său, antrenorul Kim Rasmussen, care de mai multe ori a fost cu echipele sale aproape de podium, la conferința de presă de după meci părea copleșit de succesul care, în sfârșit, a venit: „Da, am reuşit! Cred, de asemenea, că am şi meritat! Sunt atât de mândru să stau aici şi sunt foarte fericit pentru fete!”, a mărturisit el cu sinceritate.