Rafael Nadal a avut parte de o săptămână de vis în California, la capătul căreia şi-a adjudecat al 53-lea titlu ATP al carierei. În finala de la Indian Wells, Nadal l-a avut ca adversar pe Juan Martin del Potro.
Argentinianul a început mai bine meciul şi şi-a adjudecat primul set cu 6-4. Nadal n-a renunţat însă la luptă şi a jucat apoi la cel mai înalt nivel. Ibericul şi-a adjudecat următoarele două acte, cu 6- 3, 6-4 şi a cucerit pentru a treia oară trofeul de la Indian Wells.
„Este incredibil, o victorie foarte emoţionantă, una dintre cele mai emoţionante din întreaga mea carieră. Sunt foarte, foarte fericit pentru tot”, a spus Rafael Nadal.
„A jucat foarte bine şi, la final, nu m-am putut mişca atât de repede pentru a-i face faţă”, a spus Martin del Potro.
Pentru Nadal a fost a 600-a victorie a carierei şi al 53-lea titlu ATP din carieră. Spaniolul şi-a revenit complet după cele 7 luni de absenţă. De când a revenit, a jucat patru finale, dintre care a câştigat trei.
Nadal îşi va lua însă o scurtă pauză: a anunţat că nu va participa la Mastersul de la Miami, care începe la finalul acestei săptămâni şi va fi transmis pe Digi Sport.