Foștii dinamoviști Paul Koulibaly și Djakaridja Kone au fost titulari în formația burkinabeză, dar nu au terminat meciul pe teren.
Nigeria a ajuns astfel la trei trofee cucerite în cea mai importantă competiţie la nivel de echipe naţionale de pe Continentul Negru, după ce a mai câştigat titlul în 1980 şi 1994.
Burkina Faso, în schimb, s-a aflat la prima sa finală în competiţie. Cele mai multe titluri la CAN le are Egiptul (7). Pe locurile următoare sunt Ghana (4), Camerun (4) şi Nigeria (3).
Nigeria: Enyeama - Ambrose, Oboabona, Omeruo, Echiejile (Oshaniwa '67) - Mba (Yobo '89), Obi Mikel, Onazi - Ideye, Uche (Musa '53), Moses. Selecţioner: Stephen Keshi.
Burkina Faso: Diakite - Koffi, B. Kone, P. Koulibaly (Dagano '84), Panandetiguiri - Rouamba (Sanou '65), D. Kone (A. Traore '89) - Nakoulma, Kabore, Pitroipa - Bance. Selecţioner: Paul Put.
O fază amuzantă s-a petrecut la finalul partidei. După ultimul fluier, portarul nigerian Vincent Enyeama a făcut un gest de bucurie mai rar întâlnit pe terenurile de fotbal. A vrut să îl ia în spate pe arbitrul meciului, însă nu a reușit, așa că a sărbătorit doar cu coechipierii.