La finalul jocului de la Budapesta, Mutu a declarat:„A fost ciudat, foarte ciudat, şi atunci când am executat penalti. Tribunele erau goale. La penaltiul lor nu prea sunt de acord, nu mi s-a părut 11 metri. Putem să lăudăm echipa României că a alergat până în ultimul minut şi a încercat să egaleze, ăsta e singurul lucru pozitiv.
Sincer, nu prea am jucat bine astăzi, dar felicit echipa pentru spiritul de luptă. Am obţinut un punct care până la urmă e bun. Nu a fost un meci strălucit, probabil că nici Ungaria nu a fost peste noi, a dat două goluri din faze fixe”, a spus Mutu.
Ungaria - România: 2-2. Egal norocos la Budapesta
Retras din activitate în 2001, Gheorghe Hagi a deţinut până în momentul de faţă recordul celor mai multe goluri marcate pentru echipa naţională, 35 în 125 de partide.
Cu reuşita de vineri seară, Adrian Mutu a ajuns la 35 de goluri, în 76 de meciuri disputate în tricoul echipei naţionale a României.