MARATONUL DE LA LONDRA. 36.000 de alergători au ţinut un moment de reculegere

Data publicării:
londra

Toţi cei 36.000 de alergători au păstrat 30 de secunde de tăcere, în memoria americanilor care au murit în atentatul din Boston. Printre cei care s-au aşezat la start a fost şi Mo Farah, multiplu campion olimpic la 5.000 şi 10.000 de metri, dar şi cea mai în vârstă competitoare din acest an, o femeie de 85 de ani.

Pentru a evita producerea unor alte atentate, organizatorii au luat măsuri de securitate nemaivăzute. Zeci de echipaje au fost mobilizate în capitala Marii Britanii, ajutate de câini antrenaţi pentru a detecta orice posibilă bombă.

Participanţii la maraton au purtat banderole negre, iar sute de mii de spectatori i-au încurajat de-a lungul traseului de 42 de kilometri. Un moment de reculegere a fost ţinut şi înaintea maratonului de la Hamburg. Aproape 13.000 de oameni au participat la competiţia la finalul căreia un român, Marius Ionescu, a ocupat locul cinci.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri