JO 2024. „Dacă s-ar fi făcut dreptate, medalia era la Sabrina”. Este verdictul neașteptat al unei foste mari gimnaste a României

Data publicării:
daniela silivas si catalina ponor
Daniela Silivaș și Cătălina Ponor. Foto; Profimedia

Ana Maria Bărbosu (18 ani) a primit medalia de bronz câştigată în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma deciziei TAS, în cadrul unei ceremonii organizate pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti, scrie Digi Sport.

Ana Bărbosu s-a clasat iniţial pe locul al treilea, cu 13,700 puncte, în întrecerea desfăşurată în capitala Franței, dar a fost retrogradată pe poziţia a patra după ce echipa SUA a depus o contestaţie, la scurt timp după ce Chiles şi-a încheiat exerciţiul, ceea ce a dus la creşterea notei americancei de la 13,666 la 13,766, suficient pentru ca aceasta să urce de pe locul 5 pe 3 şi să o depăşească astfel pe reprezentanta ţării noastre.

Daniela Silivaș: „Dacă s-ar fi făcut, într-adevăr, dreptate, medalia era la Sabrina”

România a adus cazul în faţa TAS, care a decis ca Chiles să primească nota iniţială, pe motiv că SUA a trimis contestaţia după termenul limită de un minut şi, în consecinţă, aceasta trebuie anulată. Astfel, Ana Bărbosu a rămas cu medalia de bronz.

Și Sabrina Voinea a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, însă acesta a fost respins, iar Voinea a încheiat concursul pe locul 4, în timp ce Jordan Chiles a fost a cincea.

Titlul olimpic la sol i-a revenit braziliencei Rebeca Andrade, învingătoare în faţa americancei Simone Biles (argint), care a plecat la rândul ei acasă cu trei medalii de aur cucerite la Paris, la individual compus, în concursul pe echipe şi la sărituri.

La câteva zile de la decizia TAS, Daniela Silivaș (52 de ani), gimnastă care a cucerit nu mai puțin de 6 medalii (3 de aur, două de argint și una de bronz) la JO de la Seul, în 1988, a dat un verdict neașteptat în privința situației apărute după finala de la sol, la Paris.

Silivaș, care în prezent este antrenoare în SUA, unde s-a stabilit în urmă cu 3 decenii, consideră că medalia de bronz ar fi trebuit să-i revină Sabrinei Voinea.

„Îmi pare rău de situația în care a fost pusă Ana, dar eu cred că medalia nu a fost a ei. Nu este vina ei, bineînțeles... Dacă s-ar fi făcut, într-adevăr, dreptate, medalia era la Sabrina! Ei i s-a făcut o mare nedreptate, exercițiul ei a fost mai bun! Cu toții, și noi, și americanii, credem că este cel mai drept acum să se dea trei medalii, să ia toate cele trei fete implicate, și Ana, și Sabrina, și Jordan. Iar cei care au făcut greșelile să recunoască!”, a transmis Daniel Silivaș, potrivit sport.ro.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor