Horia Tecău a revenit în ţară după succesul istoric obţinut la Turneul Campionilor. Tecău şi Rojer vor primi replici are trofeului cucerit la Londra.
„Trofeul rămâne la Londra, noi am primit replici, îl avem cu noi aici, toată viața”, a spus jucătorul de tenis într-o conferință de presă.
Tecău şi olandezul Rojer au prins încredere după victoria de la Wimbledon şi au câştigat Turneul Campionilor fără să cedeze vreun set pe parcursul competiţiei.
„Am crezut de la început, după Wimbledon s-a produs schimbarea, ne-am lărgit orizontul, am început să credem că putem câștiga meciurile acestea”, a spus el.
Finala de la Londra a fost una specială pentru Horia Tecău. Duelul cu prietenul Florin Mergea nu a fost unul simplu.
„E emoţionant să joc împotriva lui Florin, mai ales o finală. Ne dorim să jucăm cât mai multe finale de-acum înainte. Ne cunoaștem foarte bine și nu poți trata acest meci ca pe unul oarecare. Suntem și prieteni, ne cunoaștem foarte bine, am jucat de multe ori în acest an, de multe ori meciuri foarte grele. Florin a progresat mult în ultimii ani și a ajuns un jucător foarte bun la dublu. Continuă cu Bopanna anul viitor, ceea ce e un lucru foarte bun pentru ei. Noi am fost foarte concentraţi să executăm tactica stabilită, să nu ne lăsăm deloc nervii sau emoții negative să intre în jocul nostru și am reușit să facem asta pe toată durata meciului”, a spus Horia Tecău.
În 2016, Horia Tecău şi Florin Mergea vor continua să joace alături de coechipierii lor - Jean Julien Rojer şi Rohan Boppana.