Aceste proceduri îi vizează pe ucrainenii Olga Abramova și Artem Tișcenko, depistați pozitiv la meldonium în luna ianuarie.
„La audierea lor, care s-a ținut pe 30 martie, chestiunea timpului necesar meldoniumului pentru a fi eliminat din corp a devenit esențială, un studiu-pilot contrazicând stadiul actual al cunoștințelor despre meldonium”, explică IBU într-un comunicat.
Deci nu se pune întrebarea despre natura dopantă a meldoniumului, ci despre timpul în care el rămâne în corp după absorbție.
Biatloniștii ar fi putut fi astfel controlați pozitiv la meldonium din cauză că au luat produsul înainte de 1 ianuarie 2016, data la care această substanță a devenit interzisă.
Olga Abramova, de exemplu, a fost controlată pe 10 ianuarie, la puțin timp deci după intrarea în vigoare a noilor interdicții.
Potrivit IBU, AMA a demarat o anchetă care trebuie să facă lumină în această chestiune. „Rezultatele sunt așteptate cel mai târziu în septembrie 2016”, a precizat federația.
La începutul lunii martie 2016, meldonium a devenit celebru când fosta nr. 1 a tenisului mondial, rusoaica Maria Șarapova, a dezvăluit că a fost depistată pozitiv la această substanță în timpul Openului Australiei 2016.
Fabricat pentru prima dată în anii 1970 în fosta URSS, meldoniumul are la bază un medicament protector pentru celulele cardiace și este vândut doar în țările din fosta Uniune Sovietică. Se presupune că el ameliorează rezistența la efort.
AMA a recenzat 123 de controale pozitive la meldonium după 1 ianuarie 2016 și până acum, însă noi cazuri apar aproape în fiecare săptămână.