Adversar-surpriză pentru Simona Halep în finala turneului de la Toronto

Data publicării:
belinda bencic

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În vârstă de numai 18 ani, Belinda Bencic a pierdut primul set în fața Serenei Williams cu 3 la 6, pentru ca apoi să le câștige pe următoarele două cu 7-5, respectiv 6-4. Este doar a doua oară când Serena Williams, 33 de ani, pierde un meci în acest an din cele 45 disputate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Nu-mi vine să cred!”, a declarat Bencic la finalul partidei, vizibil emoționată în momentul în care le-a mulțumit părinților, în interviul de după meci. „Primul set a fost prea rapid pentru mine, dar apoi m-am adaptat destul de bine la joc în cel de-al doilea”, a explicat ea victoria neașteptată obținută în fața favoritei turneului.

În ceea ce o privește pe Simona Halep, ea s-a calificat în finală după ce a învins-o pe Sara Errani, în două seturi. Reprezentanta ţării noastre, aflată pe locul 3 în ierarhia mondială, urmează să dispute, astfel, a patra sa finală în circuitul WTA de la începutul acestui an, după cele câştigate la turneele Shenzhen (China), Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi Indian Wells (SUA), toate pe suprafaţă dură, ca şi cel de la Toronto.

Finala dintre Simona Halep, nr. 3 WTA, și Belinda Bencic, nr. 20 WTA, se va disputa duminică seară, de la ora 20:00, ora României.

Cele două sportive s-au mai întâlnit o dată, anul trecut, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, când Simona Halep s-a impus cu 6-4, 6-1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri