A încetat din viață un fost campion mondial. Grigore Obreja avea doar 48 de ani

Data publicării:
canoe

Fostul sportiv a fost campion mondial în 1994 și are în palmares și o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din 1996, în proba C2 pe o distanță de 500 de metri. A fost campion al României de 33 de ori și se stabilise în Franța după retragerea din activitate. Acolo a devenit antrenor și a pregătit grupe de copii la clubul AS Mantaise.

Grigore Obreja a decedat la vârsta de 48 de ani, după ce suferit, în ultima perioadă, de o boală incurabilă.

„Federaţia Română de kaiac-canoe anunţă cu mare regret trecerea în nefiinţă a fostului canoist Grigore Obreja. Ca rezultate, Grigore Obreja a fost campion mondial în 1994 (Mexic), a obţinut locul 3 la Jocurile Olimpice în 1996 (Atlanta) în C2 pe 500 m. Incinerarea va avea loc vineri, 3 iunie, în Franţa, unde Grigore Obreja era stabilit. Federaţia Română de kaiac-canoe transmite condoleanţe familiei şi celor care l-au cunoscut pe fostul mare sportiv. Dumnezeul să-l odihnească”, a scris Federația Română de kaiac-canoe într-un comunicat postat pe site-ul oficial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri