Sfârșit tragic pentru o refugiată din Ucraina. A fost găsită moartă în piscina unui hotel din Tășnad
Data publicării:
O refugiată din Ucraina a murit sâmbătă seară, într-un hotel din Tăşnad, judeţul Satu Mare. Potrivit primelor informaţii, femeia de 56 de ani s-ar fi înecat în piscina hotelului, însă nu e clar din ce cauză. Ea era singură în piscină.
Angajaţii hotelului au sunat la 112 imediat ce şi-au dat seama ce s-a întâmplat.
Un echipaj de prim-ajutor a încercat să o salveze pe refugiata din Ucraina. Maneverele de resuscitare au durat zeci de minute, însă din păcate, nu au dat niciun rezultat.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cauzele exacte ale decesului.