Planul Chinei de a ajunge dincolo de Lună și Marte
Trei astronauți chinezi au început duminică o misiune spațială de șase luni, în care vor lucra la noua stație spațială a țării, Tiangong, aflată în curs de finalizare. Acesta este cel mai recent pas al Chinei în încercarea de a deveni lider în materie de putere spațială în deceniile următoare, potrivit BBC News.
Anul trecut, China a pus pe orbită primul modul al stației sale spațiale Tiangong sau „Palatul Ceresc”. Până la sfârșitul anului este planificat să i se adauge mai multe module, printre care și un laborator de știință numit Mengtian.
Anul viitor, China va lansa un telescop spațial, numit Xuntian. Acesta va zbura aproape de stația spațială Tiangong și va andoca la aceasta pentru întreținere și alimentare.
Tiangong va avea propria putere, propulsie, sisteme de susținere și spații de locuit.
Un alt zbor cu echipaj uman ar putea avea loc în luna decembrie. Echipajul prezent la bordul staţiei Chinei va fi compus atunci din şase astronauţi. Staţia spaţială chineză va avea forma literei „T”. Atunci când construcția va fi încheiată, va cântări în cele din urmă 66 de tone.
Beijingul are ambiții mari privind Stația Spațială Tiangong și speră că aceasta va înlocui Stația Spațială Internațională (ISS), care urmează să fie dezafectată în 2031, urmând să se prăbușească într-o zonă îndepărtată a Oceanului Pacific, numită „Punctul Nemo”.
Astronauții chinezi sunt la acest moment excluși de la misiunile pe ISS deoarece legislația americană privind explorarea spațială interzice agenției sale spațiale, NASA, să-și partajeze informațiile cu autoritățile chineze în domeniu.
Planurile Chinei de a ajunge pe Lună și Marte
Ambițiile Chinei nu se termină aici. Beijingul vrea ca până în 2030 să trimită primii astronauți chinezi pe lună, dar și să trimită sonde pentru a colecta probe de pe Marte și Jupiter.
Ce fac alte țări?
Pe măsură ce China își extinde rolul în spațiu, alte câteva țări își propun, de asemenea, să ajungă pe Lună.
NASA intenționează să se întoarcă pe Lună cu astronauți din SUA și din alte țări începând cu 2025. Pionul princial al misiunii este rachetă gigantică SLS, cea mai mare construită vreodată de NASA și piesa centrală a programului lunar Artemis.
Japonia, Coreea de Sud, Rusia, India și Emiratele Arabe Unite lucrează și ele la propriile misiuni privind aselenizarea.
India și-a lansat deja a doua sa misiune majoră pe Lună și vrea să aibă propria sa Stație Spațială până în 2030.
Între timp, Agenția Spațială Europeană, care lucrează în parteneriat cu NASA în misiuni pe Lună, plănuiește și o rețea de sateliți lunari pentru a facilita comunicarea astronauților cu Pământul.
Legile care guvernează explorarea spațiului
- Tratatul ONU privind spațiul cosmic, semnat în 1967, care prevede că niciun loc în spațiu nu poate fi revendicat de nicio națiune.
- Acordul ONU pentru Lună, semnat în 1979, care subliniază că spațiul nu ar trebui exploatat comercial. SUA, China și Rusia au refuzat însă să semneze acest acord.
- În prezent, SUA promovează Acordurile Artemis. Acestea stabilesc un set practic de principii de cooperare în explorarea și exploatarea economică a Spațiului între țările semnatare.
- Rusia și China au anunțat că nu vor semna Acordurile Artemis, spunând că SUA nu au dreptul să stabilească regulile pentru spațiu.
Care este istoria Chinei în spațiu?
China a pus primul său satelit pe orbită în 1970. Singurele alte puteri care au mers în spațiu până la acel moment erau SUA, Uniunea Sovietică, Franța și Japonia.
În ultimii 10 ani, China a lansat peste 200 de rachete spațiale, a trimis deja o misiune fără pilot pe Lună, numită Chang'e 5, pentru a colecta și returna mostre de rocă lunară și a plantat un steag chinezesc pe suprafața lunii, care era în mod deliberat mai mare decât steagurile anterioare ale SUA.
„În următorii cinci ani, China va continua să îmbunătățească capacitatea și performanța sistemului său de transport spațial și va moderniza mai rapid vehiculele de lansare”, prevedea un document oficial al Chinei despre planul spațial din următorii cinci ani, citat începutul anului Space.com.
Odată cu lansarea de duminică a lui Shenzhou 14, China ajunge la numărul de 14 astronauți trimiși în spațiu, în comparație cu 340 câți au fost lansați de SUA și peste 130 de către Uniunea Sovietică (și acum Rusia).
Dar au existat și eșecuri. În 2021, o parte dintr-o rachetă chineză a ieșit de pe orbită și s-a prăbușit în Oceanul Atlantic, iar două lansări au eșuat în 2020.
Cât de mare este finanțarea pentru programul spațial al Chinei?
Presa de stat chineză Xinhua a declarat că cel puțin 300.000 de oameni au lucrat la proiectele spațiale ale Chinei, de aproape 18 ori mai mulți decât lucrează în prezent pentru NASA.
Administrația Spațială Națională a Chinei a fost înființată în 2003, cu un buget anual inițial de două miliarde de yuani (adică 300 de milioane de dolari sau 240 de milioane de lire sterline).
Cu toate acestea, în 2016, China și-a deschis industria spațială către companiile private, iar acestea investesc acum peste 10 miliarde de yuani (adică 1,5 miliarde de dolari sau 1,2 miliarde de lire sterline) pe an, potrivit presei chineze.
De ce este interesată China de spațiul cosmic?
China este dornică să-și dezvolte tehnologia prin satelit, pentru telecomunicații, gestionarea traficului aerian, prognoza meteo, navigație și multe altele sectoare economice.
Dar mulți dintre sateliții săi au și scopuri militare. Aceștia pot ajuta regimul de la Beijing să spioneze puterile rivale și să ghideze rachetele cu rază lungă de acțiune.
Lucinda King, manager în proiectarea spațiului la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie, spune că Beijingul nu se concentrează doar pe misiuni spațiale de mare profil. „Sunt prolifici în toate aspectele spațiului. Au motivația politică și resursele necesare pentru a-și finanța programele planificate”, remarcă King.
Misiunile pe Lună ale Chinei sunt parțial motivate de oportunitățile de a extrage metale rare de pe suprafața sa.
Separat, profesorul Sa'id Mosteshar, director al Institutului de Politică și Drept Spațial la Universitatea din Londra, spune că programul spațial al Chinei este condus mai mult de dorința de a impresiona restul lumii. „Este o proiecție a puterii și o demonstrație a progresului tehnologic”, explică Mosteshar.
Beijingul se angajează să stabilească China ca putere spațială majoră. Cartea albă din 2016 a Consiliului de Stat al Partidului Comunist Chinez despre spațiu cere Chinei să devină „o putere spațială în toate privințele” și exprimă că activitatea Chinei în spațiu va „proteja drepturile și interesele naționale ale Chinei și va consolida puterea generală”. Președintele chinez Xi Jinping a subliniat în mod regulat importanța spațiului, menționând că „nivelul tehnologiei spațiale este un indicator important al puterii științifice și tehnologice a unei țări”, remacă Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA.
Citește și: Deșeuri spațiale rusești, la un pas de coliziune cu un satelit chinezesc
Spațiul nu va fi în siguranță până când SUA și China nu vor putea coopera
Cele două țări trebuie să-și lase neîncrederea deoparte pentru a stabili reguli pentru utilizarea pașnică a spațiului cosmic, preciza luna trecută o analiză a publicației americane Scientific American.
Având în vedere valoarea strategică pe care cele două națiuni au acordat-o programelor lor spațiale și tensiunea politică deja existentă între țări, concurența pentru realizările în spațiu urmează probabil să se intensifice.
În ciuda tensiunii, SUA și China trebuie să găsească o modalitate de a coopera cu privire la unele, dacă nu la toate, problemele legate de utilizarea spațiului.
Cea mai critică zonă este siguranța infrastructurii spațiale, unde lipsa de comunicare ar putea fi dăunătoare și poate chiar mortală.
BBC News nota că această nevoie a fost evidențiată la finalul lui 2021, după ce China s-a plâns la ONU că stația sa spațială a fost forțată să facă anumite manevre pentru a evita coliziunile cu sateliții lui Elon Musk. Deși programul Starlink Internet Services, o divizie a companiei SpaceX, este proprietate privată, guvernul SUA este responsabil la nivel internațional pentru activitățile lor spațiale în temeiul Tratatului pentru spațiul cosmic din 1967.
Cu toate acestea, există bariere serioase în calea unui tête-à-tête, inclusiv faptul că unele tipuri de cooperare sunt ilegale.
În cazul sateliților Starlink, reprezentanții SUA au spus că au stabilit că nava spațială nu prezintă niciun risc pentru stația spațială chineză. China, însă, nu a fost de acord și a anunțat că ajustat orbita stației pentru a fi în siguranță. Cazuri ca acesta ar putea fi tratate mai bine în viitor prin comunicare directă.
Ambele națiuni vor continua să se bazeze pe infrastructura spațială în scopuri civile, comerciale și de securitate națională.
SUA au 2.944 de sateliți, mai mult de jumătate din numărul total de sateliți operaționali din lume. Aceasta înseamnă că are cel mai mult de pierdut din cauza coliziunilor sateliților și a riscurilor prezentate de resturile spațiale. China are, de asemenea, o colecție mare de sateliți, dar și planuri de a trimite un număr semnificativ de sateliți pe orbita joasă a Pământului în următorii câțiva ani.
ONU a început să spună că spațiu „s-a aglomerat” și că este bine, potrivit intereselor SUA și ale Chinei, ca ambele țări să întreprindă dialoguri constructive cu privire la modul de a menține în siguranță pasajele orbitale.
Dar lucrurile par să nu fie atât de simple, având în vedere evenimentele din urmă cu peste un deceniu. În 2007, SUA au acuzat China că în timpul unui test antisatelit chinezesc au fost create peste 150.000 de bucăți de resturi spațiale. Deoarece totul pe orbită se mișcă atât de repede, o coliziune între un mic fragment de resturi și o navă spațială s-ar putea dovedi catastrofală.
Cu toate acestea, un an mai târziu, SUA și-a doborât propriul satelit, deși acest eveniment a creat mai puține bucăți de resturi și cu durată mai scurtă de viață, deoarece interceptarea a avut loc la altitudine mai mică, astfel încât piesele au ars mai repede în atmosfera Pământului.
Spațiul cosmic va fi folosit „în scopuri pașnice”
În ciuda competiției, cele două țări par să cadă de acord asupra regulilor aplicabile spațiului. De exemplu, în cartea albă din 2016, China pretinde că folosește spațiul cosmic „în scopuri pașnice”. Deși această afirmație este deschisă interpretării, un limbaj similar este, de asemenea, utilizat pe scară largă în documentele de politică spațială din SUA și chiar în doctrina 2020 a NASA.
Faptul că există o oarecare ambiguitate a termenului poate fi un bun punct de plecare pentru cele două țări pentru a se angaja într-un dialog despre dacă testarea antisatelit, de exemplu, este o activitate pașnică. Deși este de natură defensivă și nu este un act de război, poate reprezenta amenințări pentru alții prin crearea mai multor resturi spațiale.
China pare dornică să fie implicată în procesul internațional de reglementare pentru spațiu în cadrul Națiunilor Unite, potrivit declarațiilor Beijingului. În mod realist, China poate atinge acest obiectiv doar printr-un angajament deschis și constructiv cu alte națiuni interesate. În mod promițător, în februarie, întrebat despre pericolul reprezentat de sateliții Starlink pentru stația spațială chineză, un purtător de cuvânt chinez al guvernului și-a exprimat disponibilitatea de a stabili un mecanism de comunicare pe termen lung cu SUA pentru a proteja siguranța astronauților și a stației sale spațiale.
Pentru a face progrese reale, mai scrie Scientific American, cele două țări ar trebui să adopte abordarea „gândește la scară mare, dar începe cu un pas mic”. Deoarece există o lipsă de încredere reciprocă între Washington și Beijing, ar fi nerealist ca lumea să se aștepte pe termen scurt la un acord între cele două puteri privind problemele de siguranță spațială.
Citește și: NASA anunță când vor fi publicate primele imagini ştiinţifice realizate de telescopul spaţial James Webb
Editor : Marco Badea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
