Premieră mondială: Laserul de la Măgurele a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume

Data actualizării: Data publicării:
laser shutterstock_1240178287

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 milioane de euro, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume. Guvernul organizează, miercuri, un eveniment pentru a marca această premieră mondială.

„Premieră mondială în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics, în data de 7 martie, a fost atinsă puterea de 10 PetaWatts. Guvernul României a sprijinit realizarea acestui proiect complex, infrastructura pan-Europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), una dintre cele mai importante facilităţi de cercetare europene, nu doar pentru că reprezintă o evoluţie ştiinţifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserilor de mare putere, ci şi pentru faptul că se construieşte cu resurse financiare alocate prin Programul Operaţional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă şi fonduri naţionale”, a transmis Guvernul.

Nicolae Zamfir, directorul Laserului de la Măgurele: În acest moment, putem să pregătim experimentele viitoare, să începem probele în toamnă și să încercăm să deslușim ce se întâmplă când materia e supusă unor condiții atât de extreme, ca a zecea parte din întreaga putere a Soarelui concentrata pe un milimetru.

Fasciculul, unic în lume, va influenţa în timp mai multe domenii, intre care fizica, astronomia şi medicina.

Călin Alexandru Ur, director tehnic Insitutul ELI-NP: Cercetări care vor influenţa imagistica medicală, dar și cercetări care vor duce la o îmbunătăţire a metodeor de tratament al cancerului, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Noi suntem la un început acum.

Pentru a amplifica lumina, cercetătorii s-au folosit de cristale de titan safir.

Ioan Dăncuș, Director Departament Lasere: Cristalul înmagazinează acea energie și o cedează pulsului principal. La finalul sistemului, există un compresor optic, unde compresăm pulsul de aproximativ un milion de ori şi astfel obținem puterea de care am discutat.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că specialiştii au făcut, astfel, un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical.

laser magurele eli inquam octav ganea 20190313110532_OGN_7613-01
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de ştiinţă români, alături de specialişti de talie internaţională au reuşit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiştii au făcut un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP şi îi asigur de întreaga susţinere a Guvernului”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) şi se construieşte la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).

Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.

Proiectul a beneficiat de o finanţare de 311 milioane de euro fonduri europene, prin POSCCE 2007-2013 şi Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Guvernul anunţă că, realizarea celui mai puternic laser din lume, va fi marcată miercuri, printr-un eveniment organizat la ELI-NP Măgurele.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...