Oamenii de ştiinţă testează un costum spaţial inspirat din Dune, care transformă urina în apă potabilă

Data actualizării: Data publicării:
Dune (2021) - filmstill
Timotthe Chalamet, în rolul Paul Atreides și Rebecca Ferguson, în rolul doamnei Jessica, într-o scenă din „Dune”. Foto: Profimedia Images

Un costum spaţial care reciclează urina și o transformă în apă potabilă ar putea permite astronauţilor să efectueze ieşiri lungi în spaţiu în cadrul viitoarelor expediţii lunare. Prototipul este inspirat din celebra serie SF Dune, a lui Frank Herbert. 

Prototipul, modelat după costumele de protecţie purtate de fremeni în clasicul SF Dune - distrai -, colectează urina, o purifică şi o poate returna astronautului printr-un tub de băut, gata să fie consumată în cinci minute.

Creatorii costumului speră că acesta ar putea fi utilizat înainte de sfârşitul deceniului în cadrul programului Artemis al NASA, care este axat pe învăţarea modului de a trăi şi de a lucra pe perioade prelungite pe o altă lume.

NASA se pregăteşte pentru misiunea Artemis III din 2026, care vizează debarcarea unui echipaj la polul sud al Lunii, cu ambiţia declarată de a lansa misiuni cu echipaj pe Marte până în anii 2030.

Soluția actuală, insuficientă

Urina şi transpiraţia sunt deja reciclate în mod obişnuit pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), dar Sofia Etlin, cercetător la Weill Cornell Medicine şi Cornell University şi coproiectant al costumului, spune că este nevoie de un sistem echivalent pentru atunci când astronauţii sunt în expediţie.

„În prezent, astronauţii au la dispoziţie doar un litru de apă în sacii de băut din costum”, a declarat Etlin.

„Acest lucru este insuficient pentru ieşirile spaţiale lunare planificate de durată mai lungă, care pot fi de la 10 ore şi chiar până la 24 de ore în caz de urgenţă”.

De asemenea, astronauții se plâng în privința soluţiei actuale de gestionare a deşeurilor, aşa-numitul articol de îmbrăcăminte cu absorbţie maximă (MAG), care este în esenţă un scutec pentru adulţi.

Îmbrăcămintea ar fi predispusă la scurgeri, inconfortabilă şi neigienică, determinându-i pe unii astronauţi să limiteze consumul de alimente şi băuturi înainte de ieşirile în spaţiu, iar pe alţii să se plângă de infecţii ale tractului urinar (ITU).

Apă potabilă în 5 minute

costum spatial urina
Prototipul costumului colectează urina și o transformă în apă potabilă în 5 minute. Sursă foto: frontiersin.org

Sistemul propus cuprinde o cupă de colectare din silicon turnat pentru a se potrivi în jurul organelor genitale, cu o formă şi o dimensiune diferite pentru femei şi bărbaţi. Aceasta este conţinută într-o lenjerie de corp alcătuită din mai multe straturi de ţesătură flexibilă, scrie News.ro, preluând The Guardian.

Cupa de silicon este conectată la o pompă de vid activată de umiditate, care porneşte automat, îndată ce astronautul începe să urineze. Odată colectată, urina este deviată către sistemul de filtrare, unde este reciclată în apă cu o eficienţă de 87%. Sistemul utilizează un sistem de osmoză pentru a elimina apa din urină, plus o pompă pentru a separa apa de sare.

Colectarea şi purificarea a 500 ml de urină durează doar cinci minute. În timpul implementării, apa purificată ar putea fi îmbogăţită cu electroliţi şi returnată astronautului ca băutură energizantă.

Sistemul măsoară 38 cm pe 23 cm, având o greutate de aproximativ 8 kg, care a fost considerată suficient de compactă şi uşoară pentru a fi transportată pe spatele unui costum spaţial.

Echipa intenţionează să recruteze 100 de voluntari la New York, în toamnă, pentru a testa confortul şi funcţionalitatea sistemului.

„Sistemul nostru poate fi testat în condiţii simulate de microgravitaţie, deoarece microgravitaţia este principalul factor spaţial de care trebuie să ţinem cont”, a declarat prof. Christopher Mason, de la Weill Cornell Medicine.

„Aceste teste vor asigura funcţionalitatea şi siguranţa sistemului înainte ca acesta să fie implementat în misiuni spaţiale reale”.

Detalii despre prototip sunt publicate în revista Frontiers in Space Technology.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cristela Georgescu a gafat în mulţime! A crezut că pare umilă, dar un detaliu a dat-o de gol, este vorba de...
Digi FM
Gene Hackman şi soţia sa, pianista Betsy Arakawa, erau căsătoriți de 34 de ani. Cum a început povestea lor de...
Pro FM
Încălțămintea Deliei, din nou subiect controversat. Fanii artistei au au răbufnit: „Și degetele unde sunt?”
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Maia Sandu i-a oferit cetățenia moldovenească ex-eurodeputatei Ramona Strungariu, noua șefă a unei importante...
Newsweek
Ciolacu anunță ajutoare la pensie pentru plata facturilor. Care e soarta cardului de energie?
Digi FM
Ce relație are Paula Seling cu fiica sa. Artista a dat tot din casă: „Sper că sunt confidenta și prietena ei”
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Cea mai curioasă pisică face senzație pe TikTok. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări
Film Now
Declarațiile tulburătoare ale lui Gene Hackman. Ce spunea actorul care a fost găsit fără suflare în casă...
UTV
Cătălin Bordea este din nou singur! „Sunt singur cuc, nu mai am o relație”