Ultimul documentar „Wild Carpathia”, lansat. Interviu cu regizorul
Data actualizării: Data publicării:
Cel mai recent documentar din seria Wild Carpathia a fost lansat acum câteva zile în România. Realizatorul filmelor, jurnalistul britanic Charlie Ottley, a muncit mai bine de un an pentru ultimul episod. Spune că îl dedică generației actuale și că l-a realizat cu scopul de promovare și protejare a patrimoniului natural al României.
Sorry, the video player failed to load.(Error Code: 101104)
„În acest ultim episod Wild Carpathia vom parcurge schimbarea anotimpurilor, de la toamna glorioasă, la adâncurile iernii și până la ivirea primăverii”, a explicat Charlie Ottley.
Charlie Ottley și echipa sa de jurnaliști britanici au încheiat în vară cel mai recent documentar din seria „Wild Carpathia - Season of Change”.
Britanicul, îndrăgostit de România, a decis ca filmul să se axeze pe schimbările care ar trebui să aibă loc în comunitățile mici din țara noastră.
„Este o metaforă frumoasă. Pentru că România se schimbă, oamenii se trezesc la realitatea care ne arată că pădurea a fost distrusă. Companiile mari din vest vin aici și curăţă tot ce înseamnă pădure și iau peste trei hectare de lemn în fiecare oră”, a spus Charlie Ottley.
Pentru acest episod britanicul şi echipa sa au muncit 14 luni - în total peste 100 de ore de filmări în Transilvania, Moldova, Bucovina și Maramureș.
De asemenea, britanicul şi-a dorit ca muzica acestui documentar să fie autentică, astfel încât a apelat la un compozitor român.
„Pentru mine a fost o mare bucurie și onoare să aud că îmi va folosi muzica în documentar, și mie imi place foarte mult natura și e scrisă muzica într-un fel care chiar se potrivește cu imaginile cu natura, cu peisajele filmate din dronă, filmări aeriene”, a spus compozitorul Mihai Toma.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Impresionat de locurile pitorești din România, Charlie Ottley se pregătește deja de viitoarele filmări.
„Vreau o pauză să fac alte lucruri, am și alte proiecte. Lucrez și la o piesă, după cum știi, dar vreau să fac alte filme aici în România despre vânătorile ilegale, distrugerile ilegale de pădure și dispariția satelor cu o puternică încărcătură culturală”, a spus Charlie Ottley.
Până acum filmul a fost difuzat în peste 100 de țări și primele trei părți au fost traduse în 11 limbi. Documentarul Wild Carpathia a fost catalogat de critici ca fiind unul dintre cele mai frumoase filme despre România.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 102 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.