Tanczos: Peste 80% dintre intervențiile în cazul urșilor sunt de alungare. Nici 5% nu sunt de recoltare

Data actualizării: Data publicării:
ursi
Urșii cerșetori de pe Transfăgărășan vor fi relocați în sanctuarul de la Zărnești. Foto: Profimedia Images

Peste 80% dintre intervenţiile în ceea ce priveşte ursul brun sunt de alungare şi aproximativ 10% sunt intervenţii de relocare, în doi ani, din totalul de peste 500 de intervenţii în baza Ordonanţei 81, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres. 

„Modificarea legislaţiei s-a întâmplat încă din primele luni ale guvernării noastre şi Ordonanţa de Urgenţă 81, care a fost aspru criticată că va duce la un măcel şi va duce la intervenţii necontrolate ale omului în populaţia de urs, îşi arată efectele benefice. Nu există nicio dată care să confirme aceste temeri menţionate în perioada respectivă. 

Nici 5% din intervenţii nu sunt de recoltare. Avem 25 de extrageri în 2 ani de zile din totalul de peste 500 de intervenţii în baza Ordonanţei 81. Peste 80% dintre intervenţii sunt intervenţii de alungare, adică problema se rezolvă printr-o alungare - şi undeva la 10% sunt intervenţiile de relocare”, a declarat Barna Tanczos, la conferinţa de presă despre implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun. 

El a precizat că în total sunt 471 de alungări, 66 de relocări şi 25 de extrageri, în doi ani de zile, pe baza Ordonanţei 81. 

„Sunt cifre concrete, oficiale, care demonstrează faptul că această măsură de intervenţie imediată a ajutat comunităţile locale, acolo unde primarul, medicul veterinar, asociaţia de vânătoare şi jandarmeria au înţeles că aceste echipe de intervenţie pot veni în sprijinul cetăţenilor şi pot rezolva probleme punctuale, concrete - şi pot îndepărta pericolul care există asupra vieţii umane, asupra gospodăriei unui cetăţean. Cred că este unul dintre elementele de succes din pachetul nostru de măsuri”, a mai spus Barna Tanczos. 

Ministrul Mediului a subliniat că prevenirea condiţionării şi habituării exemplarelor de urs este un alt obiectiv foarte important. 

„Ursul este un animal sălbatic şi toate măsurile trebuie duse în direcţia respectivă. Această specie trebuie protejată în habitatul natural, nu în sat, nu în lanul de porumb, nu în imediata vecinătate a aşezărilor umane, nu lângă om. Habitatul ursului este în pădure, omul trebuie protejat. 

Un alt aspect foarte important pe care l-am avut în vedere din primul moment este protejarea vieţii umane, care a fost elementul de bază al tuturor proiectelor şi tuturor măsurilor pe care le-am implementat în ultimii 2 ani”, a adăugat ministrul.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei