Situaţie halucinanta într-una dintre cele mai spectaculoase rezervaţii naturale din ţara noastră. În Cheile Sohodolului, transportatorii de lemne au spart stâncile ca să facă loc camioanelor încărcate cu buşteni. Garda de Mediu s-a autosesizat și i-a amendat deja pe cei care ar fi trebuit să supravegheze zona.
Cheile Sohodolului, județul Gorj. Drumul are o singură bandă și e tranzitat mai ales de transportatorii de lemne, pentru că în zonă se află și un fond forestier. Peisajele sunt superbe: în unele locuri, șoseaua trece pe sub stâncile ieșite în relief.
Ana Ianc, jurnalist Digi24: Pentru că nu aveau loc să treacă cu mașinile de mare tonaj încărcate cu material lemnos pe drumul forestier, transportatorii de lemne au decis să spargă cu pickamerul stâncile de pe Cheile Sohodolului. Dovadă stau urmele care au rămas pe pereți dar și bucățile de stâncă ce au căzut. Reprezentanții Gărzii de mediu au fost anunțați, au venit în zonă și au descoperit că peste stradă, în albia râului mai există și alte bucăți de rocă aruncate.
Gheorghe Sanda, director Garda de Mediu: Ne-am autosesizat. Am primit această informație, am verificat-o în teren și într-adevăr s-a constatat faptul că au fost dislocate roci pe Cheile Sohodolului, cunoscându-se faptul că aceste Chei au dublu statut, sunt arie protejata și Sit Natura 2000. În consecință am sancționat proprietarul de fond forestier, care a și contactat masă lemnoasă, cu o amendă în valoare de 50.000 de lei.
La rândul lor, reprezentanții Obștei Muntele Runcu, cei care ar fi trebuit să supravegheze zona, susțin că nu au nicio vină. Fondul forestier se întinde pe 5 mii de hectare iar drumul respectiv are 30 de kilometri. Prea mult ca să poată fi supravegheat eficient, susțin ei.
Cosmin Arbagic, președinte Obștea Muntele Runcu: Da, am fost sancționați de către Garda de Mediu, comisariatul județean Gorj, pentru derocări efectuate în arie naturală protejată. Nu am avut cunoștință de aceste derocări, nu au fost făcute de către obștea Muntele Runcu, ci de unul din agenții economici, drept pentru care am contestat amenda aplicată, în instanță. Știm care este agentul economic, în cazul în care nu câștigăm în instanță, oricum agentul economic a recunoscut efectuarea derocărilor.
Și nu e singura problemă găsită pe Cheile Sohodolului. În aceeași zonă reprezentanții Gărzii de Mediu au descoperit un drum forestier mult mai lat decât prevede legislația în vigoare, iar pentru acesta au amendat Obștea cu 60 de mii de lei.
Rezervația naturală Cheile Sohodolului este cunoscută pentru formațiunile calcaroase unice și pentru speciile de animale care și-au făcut adăpost în păduri.
Editor web: Liviu Cojan