Premieră: „Piatra - Ținutul Buzăului”, un nou documentar, producție Digi World

Data actualizării: Data publicării:
Photo01

De ziua naţională, Digi World difuzează un nou documentar producţie proprie: „Ținutul Buzăului: Piatra”. Ultimul episod al trilogiei dedicate acestei bogate şi încă necunoscute zone, care a fost precedat de două capitole dedicate focului şi lemnului, va putea fi urmărit în premieră, numai pe Digi World, pe 1 decembrie, la ora 21:30.

Buzăul este, vorba zicalei, o țară plină de țări. O minune dulce într-o lume de foc și sare. Vulcani noroioși, biserici rupestre, munți de sare, păduri sălbatice, lacuri presărate printre drumuri de căruță și focuri vii magnifice. Vii și înflăcărați de pasiuni nestinse sunt și oamenii pe care îi regăsim în acest univers rural paralel, înțepenit în timp.

Ținutul Buzăului, zona superbă, dar puțin cunoscută și chiar și mai puțin turistică, ne este dezvăluită prin oamenii lui.

Piatra aduce în prim-plan cititori în piatră și cioplitori în stâncă. Artiști și acrobați. Sculptori geniali și creaturile lor fabuloase de la marginea pădurii, alături de trovanți șlefuiți de natură, cel puțin la fel de stranii. Munți de sare și vulcani noroioși.

Episodul al treilea din Ținutul Buzăului își propune să spună una dintre cele mai vechi povești ale locului: cea a pietrei. În acest ultim episod dedicat unui ținut încă misterios vom descoperi personaje fascinante și o natură copleșitoare, dar și tainice aşezări rupestre, inscripții enigmatice, ascunse de ochii turiștilor, pietrarii pătimași, pietrarii de ieri și de azi și artiștii boemi care au însuflețit zona . Vom afla ce a mai rămas din generația de aur de cioplitori și de ce tabăra de sculptură de la Măgura este descrisă de Florin Codre, drept cel mai important fenomen cultural românesc de după cel de-al doilea război mondial.

Cercetătorii, artiştii sau buzoienii de rând au pentru piatră un respect de neclintit. Oricât de mult s-ar schimba vremurile, aceștia vor găsi noi moduri ca s-o incorporeze în viaţa lor.

Piatra - Ținutul Buzăului" va fi difuzat vineri, 1 decembrie, ora 21:30, numai pe Digi World!

Realizatorii acestui documentar sunt cei din echipa Digi World, alcatuită din Adriana Oprea, Anca Grădinariu si Iulian Pană, în parteneriat cu Geoparcul Ținutul Buzăului.

Programul integral al postului poate fi consultat pe site-ul http://www.digi-world.tv/.

Digi World este canalul de filme-documentare din portofoliul RCS & RDS. Grilele de programe conţin filme de documentare si emisiuni despre animale, natură, şţiinţă şi tehnologie, geografie şi călătorie, dar şi productii proprii. Digi World se regăseste în grilele serviciului de televiziune digitală prin cablu şi prin satelit Digi TV a RCS & RDS.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cher dezvăluie că Tina Turner i-a cerut ajutorul pentru a-l părăsi pe Ike Turner, soțul ei abuziv: "Avea o...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”