Peste 25.000 de tone de deşeuri de plastic produse în pandemie au ajuns în oceanele lumii

Data publicării:
deserui masti sanitare pe plaja
Peste 25.000 de tone de deşeuri de plastic produse în pandemie au ajuns în oceanele lumii. FOTO: Getty Images

Pandemia de coronavirus a dus la o creştere importantă a deşeurilor de plastic la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Academia Chineză de Ştiinţe, relatează dpa. Peste 25.000 de tone de deşeuri au ajuns deja în oceanele lumii, ceea ce reprezintă o problemă de lungă durată pentru mediul marin.

În jur de 8,4 milioane de tone de deşeuri de plastic au fost generate până în luna august în 193 de ţări, potrivit studiului publicat luni în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS).

Echipa condusă de oamenii de ştiinţă Yiming Peng şi Peipei Wu consideră că o mare parte din deşeurile produse în timpul pandemiei de coronavirus - aproximativ 87,4% - provin din spitale, în special din ţările asiatice.

Măştile şi alte echipamente de protecţie pentru uz privat reprezintă 7,6% din total, potrivit studiului. Ambalajele pentru vânzările cu amănuntul online, în plină expansiune, au reprezentat aproximativ 4,7% din deşeurile suplimentare, au precizat cercetătorii.

"Deşeurile de plastic dăunează vieţii marine şi au devenit o preocupare majoră legată de mediu la nivel mondial", au subliniat oamenii de ştiinţă.

"Pandemia de COVID-19 a dus la o cerere crescută pentru materiale plastice de unică folosinţă care intensifică presiunea asupra problemei globale deja scăpate de sub control a deşeurilor de plastic", se mai arată în studiu, potrivit Agerpres.

Peste 25.000 de tone de deşeuri produse în timpul pandemiei au ajuns deja în oceanele lumii, iar acest lucru reprezintă o problemă de lungă durată pentru mediul marin.

În termen de trei până la patru ani, o mare parte a acestor deşeuri va ajunge fie pe plaje, fie se va scufunda pe fundul mării. Cercetătorii au făcut apel la o mai bună gestionare a deşeurilor medicale, mai ales în ţările în curs de dezvoltare.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...