Cum multe dintre momentele importante ale calendarului creştin au legătură cu vremea, în tradiţia românească se spune că după 15 august, vine toamna.
Prin urmare, bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula, iar ciobanii coboară oile de la munte. În schimb, femeile merg la biserică şi împart produsele toamnei precum struguri, prune şi faguri de miere.
Se mai spune că, dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, e semn că toamna va fi lungă.
Perioada dintre cele două Sântmării este considerată cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă. În trecut, în sudul ţării se angajau pândarii la vii şi se luau măsuri de protecţie magică a podgoriilor împotriva păsărilor. Legat de aceste sărbători există şi proverbul: O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria!
Chiar dacă în ultimii ani vremea a rămas foarte caldă şi cu aspect de vară chiar şi după 1 septembrie, durata zilei devine tot mai mică, iar acesta este primul semn al sfârşitului sezonului estival.
Anul acesta, ziua va deveni egală cu noaptea în data de 23 septembrie, la echinocţiu, când va începe, practic, toamna astronomică.