Partidul la putere în Serbia a câştigat alegerile în Belgrad, la şase luni după acuzaţiile de fraudă

Data publicării:
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei. FOTO: Profimedia Images

Partidul la putere în Serbia a câştigat alegerile la Belgrad, a anunţat preşedintele Aleksandar Vucic duminică seara, la şase luni după un prim scrutin umbrit de fraude, manifestaţii, proteste internaţionale şi în faţa unei opoziţii mai divizate ca niciodată.

„Am avut majoritatea chiar şi după 17 decembrie la Belgrad”, a declarat preşedintele sârb în cursul serii, într-un discurs transmis în direct.

„Dar noi am considerat că nu este suficient de legitim, pentru că alţii nu au vrut să formeze o coaliţie cu noi. Acum vom avea 62 sau 63 de locuri”, a spus Vucic, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

La mijlocul lui decembrie, Partidul Progresist Sârb al preşedintelui (SNS, dreapta naţionalistă) câştigase 49 din cele 110 locuri în consiliul municipal.

La scurt timp după discursul său, focurile de artificii au luminat cerul capitalei.

Potrivit primelor rezultate publicate de Centrul pentru alegeri libere şi democraţie (CeSID) şi Ipsos, SNS a ieşit pe primul loc cu 53% din voturi la Belgrad. Cu 17% din voturi, Kreni Promeni (Mişcare Schimbare), nou venit în opoziţie, s-a clasat pe locul al doilea.

Prezenţa la vot a fost mai mică decât în decembrie - cu două ore înainte de închiderea secţiilor de votare, la ora 18.00 (16.00 GMT), votaseră 37% dintre alegătorii din capitală, faţă de peste 45% în decembrie, conform singurelor cifre oficiale de participare publicate în cursul zilei.

În decembrie, „nereguli”, „cumpărare de voturi” şi „umplerea urnelor de vot” au cântărit asupra scrutinului, potrivit observatorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), declanşând două săptămâni de manifestaţii şi proteste internaţionale. Fraude pe care SNS le-a negat întotdeauna.

Incapabil să găsească o majoritate, SNS a trebuit în cele din urmă să se resemneze cu noi alegeri.

„Ceea ce sa întâmplat în decembrie s-a întâmplat în decembrie”, a declarat Lamberto Zannier, şeful misiunii de observatori ai OSCE invitată să monitorizeze votul. „Astăzi avem 120 de observatori în toată ţara şi vom urmări voturile toată ziua”. Observaţiile lor vor fi anunţate luni dimineaţă în cadrul unei conferinţe de presă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”