Meteo. Scăpăm de caniculă. Prognoza pe două săptămâni

Data publicării:
Vremea meteo soare cu nori decembrie cald agerpres 8127286

Ploile însemnate cantitativ vor zăbovi și luni în mai multe regiuni ale țării, cu precădere în nordul, centrul şi estul ţării. Local acolo se vor mai putea acumula 20..25 de l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

De marți aversele cu tunete şi fulgere vor mai apărea doar pe la munte. De asemenea, în estul țării vor avea loc intensificări ale vântului.

Temperaturile se vor menţine apropiate de normalul perioadei şi nu vor mai depăşi 30 de grade decât în Lunca Dunări, pe parcursul zilei de joi.  

Pentru următoarele două săptămâni, meteorologii prognozează o vreme în general frumoasă, dar cu episoade de precipitații și descărcări electrice, cu temperaturi maxime, dar și minime destul de fluctuante, la nivelul întregii țări. Prognoza întocmită de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă în intervalul 18 - 31 iulie, relevă faptul că, în primă săptămână, regimul termic va fi unul în creștere de la o zi la alta, urmând ca, în intervalul 24 - 27 iulie, să se instaleze un grad accentuat de instabilitate atmosferică.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încât, pornind de la valori ușor mai mici decât cele specifice pentru mijlocul lunii iulie (cu medii ale maximelor de 24 — 26 de grade și ale minimelor de 13 — 16 grade), se va ajunge în data de 23 iulie la o vreme călduroasă, cu temperaturi diurne de 31 — 32 de grade și nocturne de 16 — 18 grade. În perioada 24 — 26 iulie, se va resimți o ușoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 27 — 29 de grade, urmând ca apoi temperaturile să se mențină la valori de 30 — 32 de grade, medie regională, fiind posibile valori mai ridicate către finalul lunii. În perioada 24 — 26 iulie, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată, ploile se vor semnala pe arii extinse și local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, pe spații restrânse vor fi ploi în general slabe, cu probabilitate mai mare în cea de-a doua săptămână, potrivit Agerpres.

În Crișana, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor crește de la o zi la alta, astfel că, pornind de la o vreme răcoroasă — cu medii ale maximelor de 23 — 26 de grade și ale minimelor de 12 — 14 grade, se va ajunge în data de 23 iulie la un regim caracterizat de temperaturi medii diurne de 31 — 32 de grade și nocturne de 16 — 18 grade. În perioada 24 — 26 iulie se va resimți o ușoara răcorire a vremii, iar maximele se vor încadra între 26 și 28 de grade, urmând ca apoi temperaturile să se mențină la valori de 30 — 32 de grade, medie regională, fiind posibile valori chiar mai ridicate către finalul lunii. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în perioada 24 — 26 iulie, când ploile se vor semnala pe arii extinse și local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, cel mai probabil în cea de-a doua săptămână, vor fi ploi în general slabe, pe spații restrânse.

În Transilvania, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme răcoroasă, cu medii ale maximelor de 22 — 24 de grade și ale minimelor de 11 — 13 grade. Ulterior, valorile de temperatură vor crește de la o zi la alta, ajungând în zilele de 23 — 24 iulie la maxime de 28 — 30 de grade și la minime de 14 — 16 grade. În perioada 25 — 27 iulie, vremea se va mai răcori, urmând a se înregistra maxime de 25 — 27 de grade, ca medie regională. Până la finalul celor două săptămâni se estimează o nouă încălzire a vremii, cu posibile valori de peste 30 de grade. Perioada 24 — 27 iulie va fi caracterizată de un grad accentuat de instabilitate atmosferică, fiind de așteptat ploi frecvente și însemnate cantitativ. În restul intervalului, pe spații restrânse, vor fi ploi în general slabe, cu probabilitate mai mare în ultimele zile.

În Maramureș, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor crește de la o zi la alta, astfel încât, pornind de la o vreme răcoroasă (cu medii ale maximelor de 22 — 24 de grade și ale minimelor de 11 — 13 grade), se va ajunge în data de 23 iulie la un regim caracterizat de temperaturi medii diurne de 29 — 30 de grade și nocturne de 14 — 16 grade. În perioada 24 — 26 iulie, se va resimți o ușoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 26 — 28 de grade, urmând ca apoi temperaturile sa urce spre 30 de grade, medie regională. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în perioada 24 — 27 iulie, când ploile se vor semnala pe arii extinse și local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, ploi în general slabe vor fi pe spații restrânse, cu probabilitate mai mare în cea de-a doua săptămână.

În Moldova, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că, pornind de la valori mult mai mici decât cele specifice pentru mijlocul lunii iulie (cu medii ale maximelor de 21 — 24 de grade și ale minimelor de 13 — 15 grade), se va ajunge în perioada 23 — 24 iulie la o vreme călduroasă, cu temperaturi diurne de 30 — 32 de grade și nocturne de 16 — 18 grade. În perioada 25 — 27 iulie se va resimți o ușoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 27 — 29 de grade, urmând ca, ulterior, temperaturile să atingă valori de 30 — 32 de grade, ca medie regională, posibil chiar mai ridicate către sfârșitul lunii. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în perioada 25 — 28 iulie.

În Dobrogea, în perioada 19 — 22 iulie, regimul termic va fi caracterizat de valori medii de 26 — 28 de grade, ziua, și între 17 — 19 grade, noaptea. Ulterior, temperaturile vor fi în creștere și se vor menține, în general, între 29 și 31 de grade, fiind posibile chiar și intervale mai călduroase, cel mai probabil în zilele de 23 și 24 iulie și, din nou, spre sfârșitul lunii. În tot acest interval, media valorilor nocturne va fi de 19 — 21 de grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi, în general, redusă, dar totuși ploi locale se pot semnala în zilele de 25 și 26 iulie.

În Muntenia, la începutul intervalului de prognoză, regimul termic va fi unul ponderat, concretizat prin medii ale maximelor de 27 — 30 de grade și ale minimelor de 15 — 17 grade. Apoi, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă în zilele de 23 și 24 iulie, când sunt de așteptat medii termice diurne de 31 — 34 de grade, cu cele mai mari valori în zonele de câmpie. În cea de-a doua săptămână, cu mici variații, temperaturile se vor situa într-un ecart mediu de 32 — 34 de grade, cu valori posibil ușor mai ridicate spre sfârșitul intervalului de prognoză. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în perioada 25 — 26 iulie când va ploua pe arii relativ extinse, în restul intervalului fiind de așteptat ploi în general slabe, pe suprafețe restrânse, cel mai probabil tot în cea de-a doua săptămână.

În Oltenia, la începutul intervalului prognoză, regimul termic va fi ponderat, concretizat prin medii ale maximelor de 26 — 29 de grade și ale minimelor de 14 — 17 grade. Vremea se va încălzi și va redeveni călduroasă în zilele de 23 — 24 iulie când se vor înregistra temperaturi medii diurne de 32 — 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în zonele de câmpie. În cea de-a doua săptămână, cu mici variații, vor fi temperaturi maxime de 32 — 33 de grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuata în perioada 24 — 25 iulie când va ploua pe arii relativ extinse, în restul intervalului fiind de așteptat ploi în general slabe, pe suprafețe mici, în zona deluroasă.

La munte, intervalul va debuta cu o vreme răcoroasă, caracterizata prin valori diurne de 14 — 18 de grade și nocturne de 6 — 9 grade, în medie. Ulterior, va predomina o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 19 — 23 de grade și minime de 10 — 14 grade, în medie. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în perioada 24 — 26 iulie, când aversele vor fi frecvente și mai însemnate cantitativ. În restul intervalului, ploile se vor semnala pe suprafețe restrânse și vor fi, în general, slabe.

Estimarea publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altfel de vedetă a filmului s-a stins din viață: Burt, crocodilul din „Crocodile Dundee”, a murit la peste...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Cum va petrece CRBL sărbătorile. Este primul Crăciun departe de fiica lui după divorț: „Îmi doresc ca 2025 să...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Indexarea pensiilor, amânată pentru februarie. Nu se dă niciun ban în plus în ianuarie
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...