GALERIE FOTO. Incendiile de vegetație din America de Nord schimbă culoarea Lunii
Data publicării:
Incendiile violente de vegetație din nord-vestul Statelor Unite și sud-vestul Canadei au făcut ca Luna plină din acest weekend să aibă o nuanță portocalie, din cauza fumului purtat spre est, scrie Reuters.
Zeci de incendii majore au loc în statele Oregon, Montana, Idaho și California, în Oregon fiind cel mai mare dintre ele și al treilea ca intensitate din istoria statului de când se fac înregistrări, din 1900.
Localizat la circa 400 km sud de Portland, incendiul din Oregon - Bootleg fire - a cuprins peste 160.000 de hectare de vegetație uscată de secetă și a distrus 67 de gospodării din apropierea graniței cu California. În jur de 2.000 de oameni au trebuit evacuați din calea incendiului.
Incendii uriaşe devastează Statele Unite, unele atât de periculoase încât pompierii le-au comparat cu nişte "monştri". "Bootleg Fire" din Oregon este unul dintre cele mai puternice, a ars deja o suprafață mai mare decât cea a orașului Los Angeles și, alimentat de vânt și seceta severă, devine tot mai intens. Forța sa a fost comparată cu cea a unui uragan.
Provincia Columbia Britanică din vestul Canadei a decretat starea de urgenţă din cauza răspândirii incendiilor care sunt aşteptate să crească în amploare în următoarele zile, favorizate de temperaturile ridicate şi de vânt. "Am ajuns într-un punct critic", au anunțat autoritățile, care le-au cerut oamenilor un plan de evacuare pentru familiile lor.