Fenomen astronomic foarte rar: Lună plină și eclipsă de lună, în noaptea de 27 spre 28 septembrie

Data publicării:
super luna de sange

Toţi ochii vor fi îndreptaţi pe cer în această noapte, 27 spre 28 septembrie, când are loc un fenomen astronomic extrem de rar: Super Luna şi eclipsa de Lună se vor produce în acelaşi timp.

Ultima dată s-a întâmplat aşa ceva în urmă cu 33 de ani, iar cine nu este atent acum trebuie să aştepte aproape două decenii.

Super Luna apare atunci când luna plină ajunge la cea mai mică distanţă de Terra şi pare mult mai mare.

Fenomenul este dublat la noapte şi de o eclipsă de lună care va fi vizibilă aproape în toată lumea.

Alăturarea celor două fenomene a dat naştere la tot felul de speculaţii. Unii spun că omenirea va face un salt în evoluţie, ADN-ul uman se va modifica şi va începe o nouă eră. Alţii sunt de părere că Super Luna şi Eclipsa de lună produse concomitent prevestesc sfârşitul lumii. Astronomii îndeamnă la calm: este un simplu fenomen ceresc.

Detalii despre luna plină și eclipsa de lună

Eclipsa de lună începe la ora 3:11 (ora României, 28 septembrie), are maximul la ora 5:47 şi se termină în jurul orei de 7:15. Cea mai spectaculoasă parte a unei eclipse totale este perioada de când Luna intră în umbră Pământului şi până când iese din umbră. În cazul acestei eclipse primul moment va veni la ora 4:06, dar al doilea va fi pierdut pentru că Luna apune.

Luna va sta complet în umbra Pământului între 5:10 şi 6:23, momentul de maxim find ora 5:47. Este perioada când discul selenar va căpăta o culoare roşiatică. Nuanța poate mai deschisă sau mai închisă în funcţie de gradul de opacitate al atmosferei terestre.

Eclipsa de lună este vizibilă cu ochiul liber, însă dacă vreți să vedeți mai bine fenomenul astronomic extrem de rar puteți folosi un binoclu sau un telescop.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile