Comisia Europeană cere României să prezinte „rapid” planul pentru energie și climă

Data publicării:
simbol al schimbarilor climatice, jumatate din fotografie arata pamant uscat si furnale, jumatate un copac verde si un camp cu iarba
foto GettyImages

Comisia Europeană a cerut mai multor ţări, printre care Franţa şi Germania, dar şi România, să îşi înainteze „rapid” planul privind energia şi clima menit a pune în aplicare obiectivele de reducere a gazelor cu efect de seră până în 2030 în Uniunea Europeană, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Statele membre au avut termen până la sfârşitul lui 2019 să îşi înainteze planurile definitive, pentru a facilita punerea în aplicare a angajamentelor luate de UE în cadrul Acordului de la Paris privind clima.

În iunie, executivul european a spus că primele proiecte de planuri depuse de statele membre pentru a contribui la obiectivele UE în materie de luptă împotriva schimbărilor climatice mai pot fi îmbunătăţite.

UE s-a angajat să-şi diminueze cu 40% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Însă Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen vrea să facă mai mult şi vizează 50%, poate chiar 55%.

Ea speră să poată înainta aceste ţinte statelor membre în vară, la timp pentru a avea un angajament revizuit al UE pentru a fi prezentat la COP26 de la Glasgow de la sfârşitul lui 2020.

Până în prezent, 19 din 27 de ţări şi-au prezentat planul naţional pentru energie şi climă, potrivit comisarului pentru Energie, Kadri Simson. 

Cele nouă ţări restante sunt Franţa, Germania, Spania, Bulgaria, Irlanda, Luxemburg, România, Slovenia, precum şi Marea Britanie, care însă a ieşit din UE la 31 ianuarie.

Executivul european a precizat că vicepreşedintele executiv al Comisiei, Frans Timmermans, şi comisarul pentru energie Kadri Simson au trimis în această săptămână o scrisoare către miniştrii de resort din statele membre care nu şi-au trimis încă planul pentru a reafirma importanţa de a notifica rapid Comisia.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Fiica Loredanei Groza a urcat pe scenă alături de mama sa. Elena, radiantă într-o ținută asortată cu cea a...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...