Cercetare cu bani puțini și rezultate remarcabile la Cluj: sângele artificial, aplicații împotriva stresului sau roboţii terapeutici

Data publicării:
Radu Silaghi-Dumitrescu cercetator sange artificial-Mediafax Foto-Raul Stef

Chimistul Radu Silaghi-Dumitrescu, şeful proiectului sângelui artificial, a început cercetările în 2007. Până în 2013 nu a primit niciun ban de la stat. Toată finanţarea a fost asigurată prin alte proiecte, bani europeni sau ai Universitățtii Babeş-Bolyai. Abia în toamna trecută Ministerul Educaţiei i-a dat 200.000 de lei, fonduri care au ajuns până în ianuarie.

„Angajamentul nostru este să finanţăm acest proiect în condiţiile în care acest proiect este unul prioritar şi în condiţiile în care este validat”, afirmă Mihnea Costoiu, ministrul Cercetării.

Sătui să aştepte finanţare de la stat, mulţi dintre cercetătorii s-au îndreptat spre programele europene. Aşa au procedat profesorii catedrei de Psihologie și Psihoterapie de la Babeş-Bolyai. Urmarea? A apărut platforma de roboterapie prin realitatea virtuală. Piesa de rezistenţă este cubul virtual pentru tratarea fobiilor, care costă un milion şi jumătate de euro.

„Există un laborator pentru controlul stresului în care avem un sistem de realitate virtuală”, explică Daniel David, șeful Catedrei de Psihologie Clinică și Psihoterapie.

Daniel David a renunţat la o carieră în Statele Unite pentru a face cercetare acasă.

Diferența este produsă de dotare și de resursa umană. Aș spune totuși că resursa umană parcă este un pic mai importantă”, mai spune șeful Catedrei de Psihologie Clinică și Psihoterapie.

Psihologii clujeni au reuşit să dezvolte, în colaborare cu alte universităţi din Europa, programe unice în lume. Unul dintre acestea este robotul-terapeut.

Bugetul total este de 9 milioane de euro iar scopul este să dezvoltăm o nouă generaţie de roboţi terapeutici mult mai performanţi, astfel încât să fie utilizaţi nu de terapeuţi, ci şi de învăţători în şcoli sau chiar de părinţi acasă”, adaudă Daniel David.

Finanţarea a venit integral de la Uniunea Europeană.

O altă realizare a psihologilor clujeni este o aplicaţie pentru telefoanele mobile care îi ajută pe cei care suferă de depresie, anxietate sau agresivitate. Programul a fost descărcat chiar şi de utilizatori din Antartica.

Daniel David, șeful Catedrei de Psihologie Clinică și Psihoterapie, în jurnalul orei 15:00, la Digi24

Cercetătorii din Cluj au surprins şi cu o realizare în domeniul medicinei veterinare. Doctori de la Facultatea de profil a Universităţii de Ştiinţe Agricole au reuşit să salveze viaţa unui motan care avea hepatită acută cu un produs experimental - extractul de oregano.

Mulţi dintre cercetătorii români pleacă la universităţi din străinătate, unde au parte de condiţii mult mai bune de lucru. Romania se află pe ultimul loc în Europa în privinţa fondurilor destinate cercetării şi dezvoltării. Europenii alocă cercetării 2% din PIB în timp ce românii alocă de patru ori mai puţin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...