Parcul solar, construit în plin deşert, este format din lungi şiruri de oglinzi parabolice care concentrează radiaţia solară. Centrala ocupă o suprafaţă egală cu 285 de stadioane de fotbal şi are o capacitate de 100 de megawaţi.
„Shams 1 este o centrală electrică ce funcţionează pe baza tehnologiei energiei solare concentrate. Este cea mai mare centrală de acest fel din lume şi prima în Orientul Mijlociu”, spune Sultanul al-Jaber, directorul proiectului.
Specialiştii promit că, anual, centrala va salva mediul înconjurător de dioxidul de carbon eliberat de 15.000 de maşini.
„Shams 1 este primul pas dintr-un plan strategic de a diversifica sursele de energie în Abu Dhabi, care, prin includerea energiei ecologice şi a energiei nucleare, va produce 7% din producţia de electricitate a Abu Dhabi din surse de energie regenerabile”, susţine sultanul.
Cu toate că Abu Dhabi este una dintre cele mai bogate regiuni în petrol din Arabia Saudită, autorităţile doresc să deschidă lumea arabă spre surse alternative de energie. Proiectul, în valoare de 600 de milioane de dolari, a fost realizat de un consorţiu arabo-franco-spaniol.