Activitățile din casă poluează mai mult decât mașinile
Data actualizării: Data publicării:
Prăjitul pâinii, fripturile şi curăţenia prin casă poluează mediul mai rău decât maşinile. Particulele rezultate sunt atât de fine, încât este inevitabil să le inhalăm.
Experimentele au fost realizate la o universitate din Colorado, timp de o lună, într-o casă improvizată, cu o suprafață de 100 de metri pătraţi. În tot acest timp, cercetătorii au făcut mai multe activităţi casnice comune, cum ar fi gătitul unei cine sau spălarea podelelor şi a geamurilor.
Au descoperit că inclusiv fiertul apei pe aragaz poate produce niveluri mari de chimicale periculoase. Iar fumul eliminat de prăjitorul de pâine este comparabil cu noxele maşinilor mai vechi ori ca şi când am trăi lângă o autostradă. Depăşeşte de trei ori limita impusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Particulele foarte fine ajung uşor în ficat, inimă şi creier şi ne cresc riscul de deces prematur.
Autorii notează că produsele de igienă contribuie în egală măsură la poluarea mediului. Compuşii volatili toxici proveniţi de la acestea nu rămân între pereţii casei. Şi nici nu ar fi bine pentru sănătatea noastră. Ajung însă în atmosferă şi fac şi mai puţin respirabil aerul din oraşe.
Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi World vineri, de la ora 19:00, și pe Digi24 în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta.