Microbii ar fi putut rezista sute de milioane de ani sub suprafața planetei Marte. Cazul supraviețuitorului "Conan Bacteria"

Data publicării:
bacterie Deinococcus radiodurans
Sursa foto: Profimedia Images
Din articol

Bacterii străvechi ar putea "dormi" sub suprafața planetei Marte, unde ar fi fost protejate de radiațiile cosmice timp de milioane de ani, arată un nou studiu publicat în revista Astrobiology și citat de CNN.

Până acum n-a fost găsită nicio dovadă de viață pe Planeta Roșie, însă cercetătorii au simulat condițiile de pe Marte într-un laborator pentru a afla dacă bacteriile și ciupercile ar putea supraviețui. Spre surprinderea lor, au descoperit că bacteriile ar putea supraviețui timp de 280 de milioane de ani dacă ar fi îngropate și protejate de radiațiile și particulele solare care bombardează suprafața planetei Marte.

Concluziile studiului sugerează că, și dacă ar exista viață pe Marte, dovada s-ar putea afla sub suprafața planetei. Viitoarele misiuni ar putea explora această posibilitate dacă realizează săpături în sol.

Deși planeta Marte era un mediu mult mai ospitalier în urmă cu câteva miliarde de ani, având chiar o atmosferă și apă la suprafață, în prezent planeta roșie este un deșert înghețat.

Temparatura medie este de -62 grade Celsius, iar pericolul radiațiilor cosmice există mereu pentru că Marte o atmosferă foarte subire.

"Nu există nicio sursă de apă, curgătoare sau nu, în atmosfera planetei Marte, deci celulele și sporii s-ar usca", au declarat cercetătorii Brian Hoffman, Charles E. și Emma H. Morrison, co-autori ai studiului, într-un comunicat de presă. "Se cunoaște că temparatura suprafeței planetei Marte este asemănătoare cu cea a gheții carbonice, deci solul este profund înghețat".

Echipa de cercetare a stabilit limitele de supraviețuire pentru viața microbiană când este expusă la radiații precum cele de pe Marte. Apoi, echipa a introdus șase tipuri de bacterii și fungi de pe Pământ într-un mediu care simula condițiile de pe Marte, în timp ce le bombardau cu protoni și raze gama pentru a reproduce radiațiile cosmice.

"Conan Bacteria"

Supraviețuitorul acestei experiențe se numește Deinococcus radiodurans. Microbul, supranumit "Conan Bacteria" datorită rezistenței sale, a părut perfect adaptat vieții pe Marte.

Acest tip de bacterie poate supraviețui în condiții dure, cum ar fi deshidratarea, dar poate rezista și acidului și temperaturilor scăzute. Microbul Deinococcus radiodurans este printre cele mai rezistente organisme la radiații cunoscute omului.

Cercetări anterioare au descoperit că bacteria ar putea supraviețui 1,2 milioane de ani sub suprafața planetei Marte în condiții de radiații, deshidratare și îngheț.

Noul studiu a descoperit că atunci când "Conan Bacteria" este deshidratat, înghețat și îngropat sub solul marțian, ar putea rezista la 140.000 de unități de radiații - adică de 28.000 de ori cantitatea care ar putea ucide un om.

Bacteria, care seamănă cu un dovleac la microscop, ar reuși să supraviețuiască doar câteva ore la suprafața planetei Marte. Durata vieții bacteriei a crescut la 1,5 milioane de ani îngropată la doar 10 centrimetri, apoi la 280 de milioane de ani la o adâncime de 10 metri în solul marțian.

Celulele bacteriei Conan sunt aliniate și se pot repara singure după expunerea la radiații. Dacă un microb similar cu Conan a evoluat pe Marte acum câteva miliarde de ani, când apa încă era prezentă la suprafață, rămăsițele bacteriei ar putea încă exista îngropate.

"Deși Deinococcus radiodurans nu ar fi putut supraviețui 2 sau 2,5 miliarde de ani de la dispariția apei pe Marte, mediul marțian este deseori alterat de impactul cu meteoriți", spune Michael Daly, profesor de patologie și autor al studiului. "Noi sugerăm că topirea periodică a suprafeței ar fi putut permite repopularea și dispersarea bacteriilor cu intermitențe. Totodată, dacă viața pe Marte a existat, chiar dacă formele de viață nu mai sunt prezente acum, macromoleculele lor și virușii ar fi rezistat mult mai mult timp. Asta crește probabilitatea să aflăm în misiunile viitoare dacă a existat viață pe Marte".

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...