YouTube anunță că reduce calitatea streaming-ului în Europa în contextul pandemiei de coronavirus
Data actualizării: Data publicării:
Platforma YouTube a companiei Alphabet Inc a anunţat vineri că va reduce calitatea streaming-ului pe teritoriul Uniunii Europene pentru a evita suprasolicitarea internetului în contextul în care mii de europeni, izolaţi din cauza pandemiei de coronavirus, fac trecerea la telemuncă şi urmăresc înregistrări video acasă, informează Reuters.
YouTube este a doua companie după Netflix care acţionează după ce comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a solicitat platformelor de streaming să reducă din calitatea înregistrărilor video pentru a preveni blocarea reţelei de internet.
Înregistrările video reprezintă o parte substanţială a traficului de date pe internet.
Demersul vine după Breton a discutat cu directorul executiv al Alphabet, Sundar Pichai, şi cu Susan Wojcicki, CEO al YouTube. Până în prezent, au fost observate doar câteva "vârfuri" de utilizare, dar s-a luat decizia să se acţioneze pentru reducerea la minimum a presiunii exercitate asupra sistemului.
"Adoptăm hotărârea de a ne modifica temporar traficul în UE până la nivel standard, în mod implicit", a anunţat compania într-un comunicat citat de Agerpres.
Conţinutul video de calitate standard nu are la fel de multe detalii grafice şi nu este la fel de clar prin comparaţie cu înregistrările video de înaltă definiţie.
Furnizorii de telecomunicaţii din Europa au raportat o creştere a traficului de date în ultimele zile, obligându-l pe Breton să facă acest apel pentru a se evita suprasolicitarea internetului.