Cele peste două miliarde de utilizatori WhatsApp ar putea să aibă în curând posibilitatea de a folosi nume de utilizatori, în loc sau alături de numărul de telefon, relatează News.ro.
De când există WhatsApp, utilizatorii aplicaţiei deţinute acum de Meta au fost nevoiţi să se autentifice pe baza numărului de telefon, ceea ce nu este cea bună soluţie din punctul de vedere al protejării intimităţii.
Acest lucru s-ar putea schimba peste nu foarte mult timp, prin introducerea numelor de utilizatori. Cel puţin asta reiese din codul conţinut de cea mai recentă versiune beta a aplicaţiei de Android.
Din câte se pare, aplicaţia va include posibilitatea alegerii unui nume de utilizator pentru toţi cei care folosesc WhatsApp. Din păcate, în stadiul actual, nu se cunoaşte exact cum va funcţiona numele de utilizator.
Nu se ştie dacă aceasta va fi doar o opţiune sau o va deveni o obligativitate şi nici în ce fel va influenţa procesul de autentificare - dacă va fi suficient numele de utilizator împreună cu o parolă (PIN) sau dacă acesta va avea doar rol în găsirea şi adăugarea contactelor, fără implicaţii în procesul de autentificare.
Cert este că numele de utilizator reprezintă doar una din numeroasele funcţii la care WhatsApp lucrează în ultima vreme. În ultimul an, s-a putut observa intenţia Meta de a moderniza soluţia de comunicare rămasă mult în urma concurenţei în ceea ce priveşte funcţionalitatea.
În urmă cu doar câteva zile, WhatsApp anunţa o altă facilitate aşteptată de mulţi ani - editarea mesajelor. Acest lucru va fi posibil numai în primele 15 minute din momentul trimiterii unui mesaj.
Editor : M.B.