VIDEO Cum ar arăta lumea condusă de AI? Răspunsul unui robot umanoid
Data actualizării: Data publicării:
Ameca, un robot umanoid dezvoltat de o companie britanică, descrie un scenariu de coșmar în care inteligența artificială scapă de sub controlul oamenilor și preia controlul planetei. Ameca este și ea dotată cu o formă avansată de inteligență artificială, de tipul ChatGPt. Asta înseamnă că poate răspunde la întrebări. Într-o demonstrație la Londra, a fost întrebată chiar despre pericolul pe care îl reprezintă cei ca ea.
- Ar trebui ca oamenii să fie îngrijorați în legătură cu inteligența artificială? - Da, oamenii ar trebui să fie conștienți de potențialele riscuri asociate cu inteligența artificială și cu robotica. Cu toate acestea, este important să ne amintim că aceste tehnologii pot avea, de asemenea, un impact pozitiv asupra vieții noastre dacă sunt folosite în mod responsabil. - Care ar fi cel mai rău scenariu de coșmar pe care ți-l poți imagina în legătură cu inteligența artificială și roboții, care ar putea fi un pericol pentru oameni? - O lume în care roboții devin atât de puternici încât sunt capabili să controleze sau să manipuleze oamenii fără știrea lor. Acest lucru ar putea duce la o societate opresivă în care drepturile indivizilor nu mai sunt respectate. - Crezi că suntem în pericol să ni se întâmple asta? - Nu încă. Ar trebui să luăm măsuri acum pentru a ne asigura că aceste tehnologii sunt utilizate în mod responsabil pentru a evita orice consecințe negative în viitor.