Singurele companii care fac profit din vânzarea telefoanelor mobile

Data publicării:
telefon

Apple şi Samsung sunt singurele companii ale căror telefoane generează profit. Restul marilor producători de telefoane inteligente sunt pe pierderi. Şi mai sunt şi micii producători pentru care datele sunt greu de strâns. Sunt în general companii din China ale căror telefoane foarte ieftine probabil că nu generează prea mult profit, dar reuşesc să distorsioneze piaţa.

În ultimul an şi jumătate singurele telefoane inteligente care au generat profit au fost cele produse de Apple şi Samsung. Pentru diviziile mobile ale celorlalte companii mari, profiturile trimestriale au fost evenimente rare, arată datele Canaccord Genuity. Prăpastia dintre companii a fost vizibilă în trimestul al doilea. Versiunile de iPhone aflate la vânzare au reuşit să genereze în medie un profit de 38% pentru Apple, în vreme ce rentabilitatea smartphone-urilor Samsung s-a ridicat la 17% la fel ca în primul trimestru. Pentru restul companiilor cea mai bună situaţie a fost la Sony unde vânzarea telefoanelor nu a generat profit, dar măcar au fost acoperite costurile de producţie. Asta în vreme ce BlackBerry continuă să fie în criză, dar a reuşit să îşi limiteze pierderile din vânzarea de telefoane la 3% din costurile de producţie.

Ca să fie profitabil un telefon trebuie să acopere, prin vânzarea sa, atât preţul comoponentelor cât şi cheltuielile de proiectare şi markering. Calculele IHS arătau anul trecut că un iPhone 6s Plus vândut cu 750 de dolari avea piese de 236 de dolari. La o marjă medie de profit de 38% înseamnă că, în afara costurilor de producţie, Apple are cheltuieli de încă 300 de dolari cu cercetarea, dezvoltarea şi markeringul pentru fiecare telefon în parte.

Chiar şi aşa atât Apple cât şi Samsung reuşesc să găseacă un echilibru între banii investiţi şi cei încasaţi. Ceea ce nu este cazul cu celelalte companii. Telefoanele LG au provocat în medie o pierdere de 5% pentru compania sud-coreeană. Însă cele mai mari probleme sunt la HTC şi Microsoft, pentru care marja pierderilor din vânzarea de telefoane a fost de 22%.

Pentru Microsoft preluarea diviziei de telefonie Nokia se dovedeşte a fi un pariu ratat. Însă pierderile provocate de smartphone-uri sunt compesate de celelalte divizii ale gigantului înfiinţat de Bill Gates. În schimb, taiwanezii de la HTC trec printr-o perioadă dificilă în condiţiile în care afacerile lor sunt dependente de vânzarea telefoanelor mobile. Anul trecut se vorbea despre o posibilă ofertă de preluare din partea ASUS. Însă cei de la HTC au anunţat din start că refuză orice tranzacţie. Acum compania încearcă să îşi diversifice afacerile cu ajutorul dispozitivelor de realitate virtuală.

Companiile care vând în pierdere telefoane mobile sunt perturbate de avalanşa de telefoane chinezeşti ieftine. Cei de la Canaccord spun că este dificilă obţinerea de statistici de la producătorii de telefoane din China, însă aceştia reuşesc să îşi facă simţită prezenţa în piaţă. În schimb, Apple şi Samsung generează profit pentru că au reuşit să îşi fidelizeze clienţii. Şi cu toate că Apple nu este compania care vinde cele mai multe telefoane, a reuşit în trimestrul al doilea să deţină aproape 75% din profitul acestei pieţe, în vreme ce Samsung a acaparat restul de un sfert.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”