Tehnologia se dovedeşte, din nou, pe cât de utilă pe atât de periculoasă. O companie americană a descoperit un software-spion instalat de o firmă chineză pe 700 de milioane de telefoane mobile cu sistem Android şi alte dispozitive inteligente.
Programul colectează informaţii cu caracter personal, printre care mesaje text şi lista de contacte, şi le trimite către un server din China.
Nimeni nu a reuşit să stabilească deocamdată dacă datele sunt folosite în scop comercial, tehnic sau dacă la mijloc este vorba despre o strategie de colectare de informaţii a guvernului de la Beijing.
Compania care a descoperit softul nu a precizat şi pe ce modele de telefoane este instalat acesta, dar a comunicat problema Guvernului american.