Cel mai mare soft de spionaj, FluBot, a fost blocat de Europol. Hackerii furau datele bancare cu ajutorul unor SMS-uri

Data publicării:
scut virtual care protejeaza smartphone-ul de hackeri
Europol a reușit să blocheze virusul FluBot, care fura date prin intermediul unui SMS de la utilizatorii telefoanelor cu sistem Android Foto: Profimedia Images

Agenția europeană de poliție a anunțat că a reușit să oprească cel mai mare program de spionaj folosit de hackeri. Acesta ataca cu ajutorul unor SMS-uri telefoanele mobile cu sisteme Android, din care fura informații sensibile, parole sau detalii bancare. Europol nu a dat detalii despre cum a reușit să blocheze răspândirea virusului, dar a precizat că polițiști din 11 țări europene, printre care România, au pus umărul la succesul operațiunii.

Virusul FluBot, care a făcut zeci de mii de victime în întreaga lume, a fost blocat de agenția Europol cu sprijinul agențiilor de poliție din 11 state europene, dar și cu ajutorul autorităților din Statele Unite.

Virusul era instalat pe dispozitivul vizat cu ajutorul unui SMS, care făcea referire fie la urmărirea unui pachet comandat, fie la ascultarea unui mesaj audio. Mesajul trimis prin SMS conținea în mod obligatoriu un link, numai că odată accesat linkul respectiv în telefon era descărcată aplicația folosită de hackeri pentru a spiona orice mișcare pe care o făcea utilizatorul respectivului dispozitiv mobil. Așa intrau hackerii în posesia datelor bancare, a conturilor, a parolelor folosite de utilizatorul telefonului.

România a fost în ianuarie principala țintă a hackerilor care au folosit acest tip de soft, iar poliția și autoritățile de protecție cibernetică au transmis în mai multe rânduri avertizări către utilizatori cu privire la mesajele înșelătoare.

Europol a blocat acum acest program, după ce luna trecută specialiștii au reușit să oprească răspândirea lui în statele europene. Spania și Finlanda, dar și Portugalia au fost printre statele cele mai afectate de răspândirea acestui virus numit FluBot.

Ancheta europeană este încă în desfășurare, pentru că deocamdată cei de la Europol nu au reușit să afle și cine este în spatele acestor atacuri.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei