Zeci de specialişti în IT sau doar pasionaţi de gadget-uri şi-au dorit să vadă cum funcţionează unul dintre cele mai aşteptate dispozitive ale momentului: Google Glass. Curioşii s-au simţit ca într-un film SF.
„Parcă am trăit 20 de ani în viitor, m-am teleportat în viitor. E super tare”, a spus unul dintre pasionații de gadgeturi.
Compania din Iaşi, de origine olandeză, a cheltuit 1.500 de dolari pe ochelari pentru ca angajaţii săi să poată lucra la noi aplicaţii
„Ce vrem noi să facem la Iaşi prin intershipul inovativ este să creăm aplicaţii ce vor da voie unor persoane din domeniul medical sau cadastral să aibă o interacţiune mult mai fluentă cu mediul din jur”, a explicat Vali Filip, reprezentantul companiei IT.
Firma din Iaşi a informatizat mai multe primării din Olanda şi vrea să îşi extindă echipa, care acum are 60 de salariaţi.
„Avem nevoie de oameni tineri, energici și determinați, dar, mai ales, bine pregatiți educațional”, a spus Ramon Zanders, managerul companiei.
Firma are în plan să creeze şi alte aplicaţii. În prezent, lucrează la o cască inteligentă cu ajutorul căreia persoanele cu autism să poată comunica mai uşor cu cei din jur. De asemenea, programatorii dezvoltă un dispozitiv prin care se pot da comezi virtuale unui calculator aflat la distanță.